Cauta RSS Feed Schimba judetul

Teren de minigolf in Grigorescu

Din oras 09 August 2009 - 18:49 - Vizualizari: 3156
Teren de minigolf in Grigorescu

Primul teren de minigolf in aer liber din Cluj-Napoca, amplasat in cartierul Grigorescu, pe strada Donath, numarul 170, se bucura de clienti cat e ziua de lunga. Sotii Pardanschi si-au materializat o idee mai veche in 19 iulie, cand au deschis amplasamentul.
“Ideea o aveam de vreo cinci ani, insa numai acum am facut rost de teren. De fiecare data cand mergeam la mare jucam minigolf in statiune si ne-am gandit sa facem asa ceva si la Cluj”, a explicat Razvan Pardanschi.

 

 

Pe langa crose, mingi si tabele de scor, clientii primesc si explicatii si sunt indrumati chiar si incepatorii in ale minigolfului. “Se incepe de aici, de la pista 1. Ideea este ca mingea sa ajunga in gaura din cat mai putine lovituri. Maximul admis sunt 6 lovituri, iar pentru fiecare se primeste un punct”, a instruit Razvan o familie tocmai sosita pe teren. Tariful este de 8 lei pe ora pentru adulti si 5 lei pentru copii, iar terenul este deschis de la ora 12 pana la 22. “Imi place foarte mult. Este un mod placut pentru a-ti petrece timpul liber, iar preturile sunt foarte mici”, a spus o adolescenta.

 

 

Proprietarii spun ca sunt deschisi la orice, duminica trecuta terenul fiind rezervat pentru o zi de nastere. “Copiii s-au jucat, au zburdat pe aici si s-au distrat foarte bine, inca si-au prelungit rezervarea. Ideea acestui teren de minigolf a fost sa facem ceva benefic, sa scoatem copiii din fata calculatorului sau din baruri, sa faca miscare, sa stea in aer liber, iar in acelasi timp cu acest joc sa isi dezvolte coordonarea si logica. Insa minigolful nu se adreseaza doar copiilor. Chiar daca majoritatea clientilor sunt copii, vin si adulti si chiar bunici”, a precizat Mona Pardanschi.

 

 

Investitia pentru amenajarea terenului se ridica la 10.000 de euro, iar sotii Pardanschi sunt constienti ca nu o vor amortiza foarte curand. “Nu este o afacere care sa se amortizeze foarte repede, insa am creat un mediu placut, unde oamenii isi pot petrece timpul liber, atunci cand toti cei care au un petec de pamant isi fac un bloc”, au spus acestia.

 

 

Mai multe detalii gasiti pe www.minigolfcluj.ro.

 

 

Elza Almasi

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.