De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Fiindcă anul acesta 1 Decembrie cade joia, elevii, majoritatea bugetarilor, dar şi o parte dintre salariaţii din mediul privat vor beneficia de o minivacanţă de patru zile, incluzând în calendarul zilelor libere şi pe cea de vineri, 2 decembrie.
Clujenii preferă pentru 1 Decembrie un sejur tradiţional - adică la o pensiune sau la o cabană din jurul Clujului. Administratorii acestora susţin că nu au ridicat preţurile tocmai pentru a atrage cât mai mulţi vizitatori.
„Sunt aceleaşi tarife, doar să vină oamenii. Deocamdată avem două grupuri anunţate, dar pensiunea e ocupată doar 70%. Încă nu am organizat un program special, în funcţie de ce vor vrea turiştii vom organiza o seară tradiţională, un foc de tabără, se face totul pe placul clientului”, spune Tudor Puşcaş, proprietarul unei pensiuni din Beliş.
Cu oferte speciale dedicate acestei zile vin hotelurile şi pensiunile din staţiunea Hajduszoboszlo din Ungaria, însă aici preţurile sunt cu aproape 10% mai mari în această perioadă. La achiziţionarea unui sejur cu minim două nopţi de cazare, la un hotel de trei stele preţurile sunt cuprinse între 28 de euro/persoană/noapte şi 50 de euro de persoană.
Preţuri piperate în ţară
O soluţie ceva mai economică ar fi închirierea unei căsuţe în zona Bran, însă varianta aceasta se pretează mai ales grupurilor mai numeroase, pentru că astfel cheltuiala se împarte. Preţul începe de la 350 de lei pe zi pentru rezervare integrală, pentru o vilă cu cinci camere, ajungând chiar şi la 3.500 de lei pe zi pentru o capacitate de 24 de camere. Cei mai pretenţioşi pot opta pentru o mini-vacanţă la Predeal unde preţul începe de la 360 de lei/persoană pentru patru nopţi şi ajunge la 420 de lei pentru patru nopţi la Bran, potrivit ofertelor agenţiei Paralela 45.
Ziua naţională, în altă ţară
Dacă unii vin cu oferte tentante în staţiuni cu tradiţie din România, unele agenţii au pregătit oferte pentru a petrece Ziua Naţională în străinătate. Astfel, o soluţie destul de ieftină în această perioadă ar fi vizitarea unui oraş european. O destinaţie cu multe atracţii este Praga, iar o minivacanţă de 1 Decembrie în Cehia costă doar 199 de euro, având inclus în preţ transportul cu avionul, trei nopţi de cazare şi micul dejun, dar şi o excursie opţională. Şi alte destinaţii stau la dispoziţia clujenilor pentru cele câteva zile libere ce urmează - Paris, Barcelona sau Roma pot fi vizitate cu preţuri începând de la 300 de euro.
Totuşi, chiar dacă va fi un week-end prelungit, nu toate agenţiile s-au pregătit special pentru această perioadă. „Nu am făcut ofertă dedicată pentru 1 decembrie, opţiunile sunt aceleaşi pentru toată această perioadă. Sunt destinaţii şi din ţară şi din străinătate, iar preţurile încep de la foarte mici ca să ajungă pentru toate buzunarele”, a precizat Lucia Morariu, directorul agenţiei Eximtur.
Cristina Mihăilă (Servus_Cluj)
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.