Cauta RSS Feed Schimba judetul

Vecinii lui Boc, cel mai bine paziti clujeni

Din oras 22 Decembrie 2008 - 17:08 - Vizualizari: 3164
Vecinii lui Boc, cel mai bine paziti clujeni

In cazul in care familia premierului Emil Boc, sotia si cele doua fete, va opta pentru ramanerea acasa, la Cluj-Napoca, locatarii din blocul de pe strada Pasteur 52 vor fi clujenii cel mai bine paziti. Al patrulea om in stat, conform Constitutiei, si a doilea in realitate, premierul are un important dispozitiv de paza si protectie, dispozitiv extins, la cerere, si asupra familiei.

 

 

El nu poate sa se sustraga de la regulile pe care SPP le are, conform legii, oricat de popular ar dori sa fie. Astfel, pe langa paza din timpul zilei, asigurata de un numar variabil de agenti, functie de locul in care se afla, peste noapte premierul este pazit de doi agenti, indiferent de incita in care se gaseste. Acestia stau, de obicei la usa. Pe de alta parte, aghiotantul premierului trebuie sa se afle cat mai aproape posibil.

 

 

Vecinii lui Boc vor trebui sa se obisnuiasca si cu agentii de politie, cu antemergatorul cu girofar. Cel putin in timpul vizitelor conjugale ale premierului, circulatia in zona va fi riguros verificata si dirijata.

 

 

Chiar daca familia Boc nu va solicita protectie in timpul in care premierul este in Bucuresti, agentii au obligatia sa treaca "discret" prin zona si sa verifice securitatea acesteia. 
Surse din SPP au declarat pentru citynews.ro ca, deocamdata, nu s-a stabilit ce dispozitiv se va instala in zona in care locuieste premierul. Aceleasi surse spun ca au facut recunoasterea zonei si au stabilit viitoarele trasee de deplasare a premierului in oras, de la si spre aeroport.

 

 

Vecinii de bloc al premierului sunt incantati de functia dobandita de acesta. "Ne pare bine ca a ajuns prim-ministru, pentru ca acum poate face pentru tara ce a facut si pentru Cluj", a spus unul dintre vecinii lui Emil Boc. Altii sustin ca, in cazul in care familia Boc ar alege, totusi, sa plece la Bucuresti, ar pierde un vecin si un primar bun, dar sunt de parere ca acesta este capabil sa guverneze tara spre mai bine. "Ne bucuram pentru el, dar ne pare rau pentru noi. Totusi, nu cred ca ii va uita pe clujeni", spune, cu speranta, Iosif, vecinul de la etajul 2.

 

 

Locatarii blocului nu cred ca familia Boc se va muta la Bucuresti prea curand. "Nu se muta, cel putin nu acum. Fetele sunt mici, sunt la scoala si nu cred ca ar fi prielnica o asemenea schimbare in mijlocul anului scolar. In plus, i-am vazut zilele acestea pe cei de la SPP inspectand imprejurimile", a adaugat acesta.

 

 

Premierul este considerat un vecin foarte bun si un om gospodar. "Este foarte de treaba, nu e cu nasul pe sus. Statea cu noi la povesti ca orice om de rand. Cand avea timp, curata pe aici spatiul verde, mai cosea, mai aduna", se mandreste Iosif cu vecinul lui premier.

 

 


Raluca Grecu
Elza Almasi

Taguri: boc, paza, vecini, spp
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.