De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Trupa oradeana Ad-Hoc de muzica medievala va canta alaturi de formatia irlandeza Coras si de dansatorii de la Irish Way intr-un turneu national de Ziua Irlandei, Patrick Day.
Evenimentul este organizat de Ambasada Irlandei la Bucuresti, in colaborare cu Culture Ireland si Asociatia Interculturala de Traditii, de Ziua Nationala a Irlandei sarbatorita in 17 martie, de sarbatoarea Sf. Patrick, sfantul care a crestinat aceasta tara.
Turneul va incepe maine la Oradea, cu un recital la Libraria Gutemberg de la ora 14.00, care va fi urmat de un concert sambata seara la Podz Cafe. Concertele de muzica medievala vor continua in 13 martie, in Zalau, la Galeria de Arta "Ioan Sima", dupa care in 14 si in 15 martie vor avea loc doua evenimente private in Baia Mare si in Satu Mare. In Bucuresti sunt programate trei concerte in 16 martie, la Historia 1, in 17 martie, la James Joyce Pub si in 18 martie la Clubul Taranului. Seria concertelor continua in 19 martie, in Targu Mures, la Dublin Irish Pub si se va incheia in 20 martie, la Cluj Napoca, la Irish&Music Pub. Toate concertele vor incepe la ora 21.00.
Irish Way este o formatie romaneasca dedicata in exclusivitate dansului irlandez traditional, iar trupa irlandeza Coras are in componenta patru membri care canta de mici muzica traditionala Formatia oradeana Ad-Hoc, de muzica celtica si medievala, a luat fiinta in 2009 si se afla acum la cel de-al doilea turneu. Formatia interpreteaza bucati muzicale specifice Evului Mediu, combinate cu prelucrari ale unor artisti si formatii consacrate, spre exemplu Blackmore's Night si Loreena McKennitt.
Malina Pop
Foto: Ad Hoc
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.