De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
În timp ce Grădinile Zoologice din Viena sau Basel atrag mii de vizitatori lunar, în Ungaria, la Nyiregyhaza, se ascunde o gradină zoologică ce le-ar putea întrece. Aceasta nu concurează doar cu cele deja celebre ci şi cu viitorul Zoo de la Turda.
Grădina Zoologică se afla la cinci kilometri de oraşul Nyiregyhaza în staţiunea Sosto şi se întinde pe 35 de hectare de pădure. Grădina este împărţită în mai multe zone: „Artic Panorama”, unde vizitatorii pot să vadă urşi polari înotând în bazine gigantice, foci şi pinguini, dar şi reni, “Casa Păsărilor”, “Pădurea Tropicală”, acolo unde a fost recreata ca în realitate cu maimuţe, urangutani, o insulă a crocodililor, o peştera liliecilor şi cascada peştilor piranha, “Bazinul Carpatic”, “Pădurea cu Urşi”, unde în 2005 a fost amenajat un hectar de pădure doar pentru ca urşii să poată trăi într-un habitat cât mai aproape de cel sălbatic, “African Panorama”, acolo unde vizitatorii pot să se plimbe pe un pod de bambus lung de 300 de metri şi să descopere elefanţi, rinoceri albi, antilope, girafe dar şi specii rare de cimpanzei şi maimuţe. Nu lipseşte nici “Cărarea lui Tarzan” care în 2007 a fost extinsă astfel încât curioşii să vadă hipopotami, flamingo şi crocodili.
Cea mai de preţ atracţie a grădinii zoologice aflată la 243 de kilometri de Cluj-Napoca este Oceanograful, care prezintă flora şi fauna arhipelagului Indonezian. Cel mai mare bazin are o jumătate de milion de litri de apă şi este “casa” a şase rechini.
Intrarea pentru adulţi costa 2.400 de HUF şi anume 35 de lei, iar pentru copii preţul este de 26 de lei.
Girafe şi rinoceri la Zoo Turda
În tot acest timp, Grădina Zoologică de la Turda se afla în plin proces de reabilitare încercând să ajungă la standarde europene. O savană africană, plimbări cu cămila şi cursuri de echitaţie sunt doar câteva din noutăţile cu care Zoo Turda îşi va întâmpina primii clienţi după doi ani de modernizări, în primăvara lui 2012
Zoo Turda va fi singura din ţară unde turiştii vor putea să admire girafe şi rinoceri. Acestea urmează să fie achiziţionate din bugetul Primăriei Turda, iar încăperile în care vor “locui” sunt aproape finalizate.
Achiziţionarea acestor animale nu este deloc uşoară, având în vedere costurile, dar şi locurile de unde pot fi cumpărate. Costul unei girafe este estimat la aproximativ 10.000 – 12.000 de euro, iar al unui rinocer este cuprins între 25.000 şi 30.000 de euro.
“Girafele se aduc de la alte Zoo din Europa, dar rinocerii, care sunt doar aproximativ 150 în toate Gradiniile Zoologice din Europa, se cumpără de la ferme din Africa de Sud.”, a explicat pentru citynews.ro, Mate Csaba.
Până în vara anului viitor acestea trebuie să ajungă la Turda şi să se acomodeze cu viitoarea lor casă. Prin aceste noi achiziţii se speră captarea atenţiei a cât mai multor vizitatori şi în special a copiilor.
În ultimii ani, Grădina Zoologică avea între 20.000 şi 22.000 de vizitatori pe an, iar după deschiderea din 2012 directorul preconizează că până în decembrie anul viitor vor fi cel puţin 350.000 de vizitatori.
Alexandra Groza
Foto: http://www.sostozoo.hu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.