Cauta RSS Feed Schimba judetul

Impozitul forfetar, o anti-masura de criza

Economic 28 Noiembrie 2009 - 18:02 - Vizualizari: 2856
Impozitul forfetar, o anti-masura de criza


Impozitul forfetar nu numai ca a afectat cateva zeci de mii de firme de la nivel national, astfel incat acestea si-au suspendat activitatea, dar au taiat intreg elanul pentru studentii care aveau o serie de beneficii la momentul deschiderii unei firme.

 

Potrivit presedintelui Asociatiei  Patronilor si Meseriasilor Cluj, cei mai afectati in urma introducerii impozitului forfetar au fost studentii.

 

“Chiar ieri am participat la o intalnire la Bucuresti la care s-a facut referire la faptul ca, in ultimii cinci ani, peste 16.000 de firme au fost deschise de catre studenti, cu ajutorul ordonantei care ii scuteste de la plata unor taxe privind deschiderea societatii. Din pacate, in urma introducerii impozitului forfetar, peste jumatate dintre acestia au renuntat la firme", a declarat, pentru citynews.ro, Augustin Fenesan, presedintele APM. 

 

 

"Chiar daca nu aveau un profit foarte mare, pentru un student e foarte important daca mai are, pe langa bursa sau banii de acasa, si o alta sursa de venit”, a explicat Fenesan.


El a mai precizat ca in jur de 80% dintre companiile care si-au suspendat activitatea in ultimul an, au facut acest lucru din cauza impozitului forfetar. Potrivit unei statistici a Oficiului National pentru Registrul Comertului, in ultimul an numarul firmelor care si-au suspendat activitatea este de peste 20 de ori mai mare decat in 2008.


Astfel, in perioada ianuarie – octombrie 2008, in judetul Cluj au tras obloanele 333 de companii. In 2009, numarul acestora a fost de 2069% mai mare, adica 7.225. “Desigur ca si lipsa de lichiditati, scaderea cererii sau frica de investitie au contribuit la acest numar, dar in mare parte de vina a fost impozitul forfetar. Asa cum am spus noi de la inceput aceasta masura va avea efectul invers”, a completat presedintele asociatiei.


Acesta sustine ca, potrivit unui raport al Ministerului Finantelor, in urma impozitului forfetar au fost atrasi la bugetul de stat peste 50 de milioane de euro. “Dar calculele noastre arata ca, prin faptul ca peste 160.000 de societati din intreaga tara si-au suspendat activitatea, s-au pierdut de doua ori mai multi bani, adica 100 de milioane de euro. Si asta pentru ca fiecare societate avea cel putin un angajat, iar altfel spus, pentru peste 160.000 de angajati nu s-au mai platit contributiile catre stat”, a conchis Fenesan.

 

El a precizat ca, tot ieri, s-a discutat modificarea acestui impozit si este cel mai probabil ca de anul viitor el sa fie aplicat doar pentru anumite societati comerciale.

 

Tudor Ravoiu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • 29 Nov 2009 | 17:43
    Exact! Si tot ei sunt care spun ca guverneaza tara spre binele poporului! Doar cei care habar n-au ce se petrece in tara asta mai voteaza PD-L sau cei care au interes pt "ciolan", cum a precizat dl Boc, care sa nu uitam ca a lasat primaria tot pt ciolan!
  • 28 Nov 2009 | 19:46
    Sa multumim celu mai dezastru guvern, guvernul BOC pentru masura de a ne aduce pe toti la aceasi sapa de lemn.