Cauta RSS Feed Schimba judetul

Nicoara are datorii de 3,5 milioane de euro la banci

Economic 14 Noiembrie 2009 - 11:39 - Vizualizari: 1177
Nicoara are datorii de 3,5 milioane de euro la banci

Senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoara, are datorii la banci n valoare de 3,5 milioane de euro, informeaza Standard.ro. Chestionat de reporterii publicatiei, Nicoara a afirmat ca a apelat la o restructurare a creditului din cauza perioadei economice dificile. “Am apelat la restructurarea creditului până anul viitor, pentru că aştept şi eu ca pieţele să-şi revină. Nu o duc foarte bine, dar nu pot spune că salariul de senator e reprezentativ. Sunt senatorul cu cei mai mulţi angajaţi, pentru că mă aflu des în teritoriu, iar în situaţia anticipatelor nu-mi va rămâne decât să intru din nou în competiţie”, a menţionat Nicoară.

 

Potrivit sursei citate, cei 471 de parlamentari au cumulat la banci datorii de peste 100 de milioane de euro, ceea ce inseamna o medie de 214.000 de euro de persoana, informeaza Standard.ro. Valoarea acestor credite este de 70 de ori mai mare decat indatorarea medie a unei familii din Romania, care se situeaza la 3.000 de euro. Standard.ro mai precizeaza ca averile cumulate din Parlament depasesc un miliard de euro, iar majoritatea deputatilor si senatorilor raporteaza doar depozite. Topul datornicilor este condus de deputatul PSD Robert Negoita, cu datorii de peste 40 de milioane de euro, urmat de democrat-liberalul Silviu Prigoana, cu 25,4 milioane de euro, si de pedelistul Cristian Boureanu, cu 7,5 milioane de euro.

 

citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.