De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Facultatea de Business din Cluj-Napoca a găzduit astăzi lansarea primei cărţi de strategie de afaceri care analizează modelul de dezvoltare al companiilor din România.
Evenimentul a fost marcat de prezenţa lui Vasile Iuga, unul dintre liderii cei mai experimentaţi ai mediului de afaceri românesc, recunosct pentru cunoaşterea în profunzime a companiilor locale şi internaţionale.
În cadrul unui proiect menit să susţină abordarea strategică în afaceri, compania Pricewaterhouse Cooper România a lansat la Cluj-Napoca volumul de strategie intitulat „Formule de succes pentru următorul deceniu-Companii care au învins criza”. Apărută la editura Publica, cartea a fost scrisă de o echipă de consultanţi din cadrul PwC România, condusă de Vasile Iuga şi Andrej Vizjak şi se adresează atât mediului de afaceri, cât şi mediului academic.
„Este o analiză foarte oportună, o analiză excelentă a unor experinţe parcurse de diferite firme, firme de succes şi în particular, sigur, o analiză excelentă a mediului de afaceri din România”, a declarat rectorul UBB, Andrei Marga.
„Această carte este o carte ghid. Este foarte importantă pentru că oferă grile, oferă sisteme de evaluare. În România ne ferim de regulile de evaluare, chiar fugim de evaluare, e un fel de mistică în a ne ascunde de reguli. Această carte aduce o metodologie pentru autoevaluarea companiilor, pentru a-şi vedea din afară strategia şi după părerea mea asta este foarte important atât din punct de vedere didactic, cât şi din punct de vedere antreprenorial”, a spus sociologul Vasile Dâncu.
Principalul mesaj a cărţii este nevoia de ameliorare a competitivităţii şi poate fi utilizată ca referinţă în mediul de afaceri românesc.
„Cred că regiunea Cluj sau zona Clujului oferă avantaje competitive semnificative unui potenţial investitor. Sugerez ca eforturile să fie pe atragerea unor investitori care să opereze în sectoare de vârf cu valoare adăugată mare prin care se poate pune în valoare buna calitate a învăţământului şi calitate a educaţiei din universităţile din Cluj, infrastructura, mediul cultural, tradiţiile locului, chiar şi cultura locului, deci pe investitori din sectoare cu valoare adăugată mare”, a spus Vasile Iuga.
Prezentă în 158 de ţări, reţeaua de firme Pwc dispune de 169.000 de specialişti care se dedică oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri, atât organizaţiilor, cât şi persoanelor fizice.
Cristina Beligăr
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.