Blazare…(m-am saturat de Romania©)

de Biazofia

Scrisoare de la Stefana. Randuri transcrise in raspar, mai mult notite decat fraze mestesugite, mai curand vorbe aruncate intr-o clipa de inspiratie, decat cugetari indelungate, mai degraba sinceritate decat platitudine si dorinta de a epata. Mi-a inmanat foaia A 4, scrisa de mana, imediat dupa alegeri, in 6 decembrie seara, intr-un birt in care sorbeam fara bucurie si fara tristete rezultatele scrutinului. A scris-o de mana pentru ca, asa mi se intampla si mie, a simtit ca word-ul si computerul depersonalizeaza mesajul, suportul palpabil e mai “friendly”, in plus a vrut sa strecoare scrisoarea intr-o urna de vot. Sa ajunga “la cineva”. Cine stie… Acesta e mesajul Stefanei, o fata care studiaza muzica - canta la oboi, mai mult e olimpica si premiata in repetate randuri la concursurile de interpretare din tara si strainatate.

“Cu o saptamana inainte de «marea» alegere, am hotarat initial sa scriu o scrisoare in care sa imi exprim parerea referitor la cele ce se intampla la conducerea tarii MELE. Acum insa, cu cateva ore ca votul sa se inchida, ma incearca un sentiment nou, ciudat de inutilitate a tot ceea ce as putea, sau nu, afirma.

Initial, «parerea unui intelectual roman» exista in mintea mea ca un fel de solutie. O solutie la toate nemultumirile generale, un semnal de alarma. Vreau sa traiesc in tara MEA, sa am un loc de munca ce sa ma faca mandra de anii de studiu, de locul bugetat din facultate. Ma gandesc cu tristete la 1 decembrie 1918, la dorinta Adevaratilor romani de a trai, munci, iubi, procrea, fara frica de nimeni si de nimic, de Viitor. Romania, prima tara cu tramvai si curent electric din Europa.

Blazate si comune, cuvintele se scurg atat de inutile. Si pe tot parcursul lor intreb: merg sau nu la vot la alegerea care nu cred ca imi va aduce schimbare.
Ideea de baza a tuturor ideilor dispersate, aici, incoerent exprimate este: mi-e rusine de ceea ce reprezint. Sunt mandra ca in vene imi curge sange romanesc (doar istorie e atat de graitoare, atat de mult sange varsat pentru ideologii si sperante), insa imi e rusine de cetatenia mea, oricand as schimba pasaportul…

Cea mai mare speranta a mea, cea mai mare dorinta este sa plec, sa fug, sa nu mai vad ochi tristi, maini intinse cersind, o jena generala de a spune: mi-e atat de greu sa traiesc in Romania. Vreau sa plec, sa mai studiez, sa profesez sa fiu «a altora» si nu a tarii mele.
Toate acestea ar trebui sa ridice grave semne de intrebare in mintea celor «de sus». Pentru ca mediocritatea este promovata, pentru cp cei buni, din toate domeniile se vand pe profit mic celor de afara. Imi dai salariu mediu pe economie? Dar macar traiesc in Occident…

Imi e greu sa razbesc printre strainii lor? E mai bine decat acasa… Acasa… parintii mei nu mai sunt socati de niciun rau care se intampla in tara… mi-au zis: si noi am inghitit vine, uite si randul tau. NU! Nu pot sa ma multumesc cu asta, nu pot sa ma multumesc cu minimul, voi spera sa fie mai bine. Si voi astepta trambulina care ma va propulsa in alta lume. Aici nu mai e nimic pentru mine. nici chiar speranta. Am sa votez, dar nu cred in nimic. Bogatii, iesire din criza… iar in jurul meu doar oameni tristi, fara speranta, asteptand sa vada cand nu vor mai avea cu ce plati facturile. Iar lista continua… Si sincer… nu vreau sa fiu in preajma cand totul se va prabusi. Eu sunt trista pentru ca parintii mei nu vor cunoaste niciodata binele, iar eu voi fi prea departe ca sa vad dezamagirea tuturor.
Cu dezamagire si dragoste pentru Romania.”

de Biazofia