Cind ziarele miros a ciorba de burta

Am vazut cu uimire pe prima pagina din Kronika, preluata apoi de Ziua de Cluj, stirea despre nasterea Partidului Ardelenilor. Mi-am recunoscut majoritatea ideilor de acum zece ani, mi-am vazut si numele in ziar. Dar sentimentul, sincer, a fost ca mi s-a nascut un copil din flori.

Ca sa fiu bine inteles, si exact: daca mi s-ar cere sa-mi dau mina dreapta pentru Transilvania - as face-o. Ii dedic, tot ei, toate cearcanele mele, preinfarctul de acum cativa ani. Am refuzat sa raman dincolo de granite speriat de gandul ca niciodata nu voi mai fi acasa. Sunt dependent de limba romana si daca in Romania sunt ardelean, n-am uitat niciodata sa fiu roman la Paris, Lisabona sau Berlin. Cum european as fi la New York sau Melbourne. Cred cu tarie in continuare ca sistemul regional poate fi un plus pentru tara asta.

Dar nu vad decat o derizorie reincalzire a ciorbei, acum. Timpurile s-au maturizat, cei care ma trimiteau in fata procurorilor pentru tradare de tara, prin 2000, au devenit vocali in a sustine, practic, proiectul Partidului Ardelenilor – asa cum a fost declarat ilegal de catre Tribunalul Bucuresti in februarie 2003. Este un partid necesar, cred asta. Dar nu asa, aruncat din varful limbii. Fara un proiect tehnic, care regleaza mecanisme locale, regionale si nationale, n-am facut nimic. Imi regasesc in Kronika, fara suparare, aceleasi mirari de inceput, aceleasi greseli pe care eu insumi trebuie sa mi le asum: n-am reusit sa vorbesc mai mult despre proiectul in sine si mai putin despre temerile care il insoteau atunci.

Acum insa, vremurile sunt mai normale, chiar daca suntem mai saraci. Acum poti vorbi despre autonomia administrativ-financiara fara sa dai cu subsemnatul in fata lui Daniel Morar. Cine vrea un plus la dezbatere, trebuie sa vina cu proiect. Cu modele. Cu plusuri si minusuri. Cine crede ca imediat dupa regionalizare vor sari sturionii in barcile pescarilor din Delta sau ca fostii mineri din Valea Jiului vor marsalui fericiti catre noile uzine – se insala. Descentralizarea e pina la urma si dreptul - esential – al lenesului de a muri de foame, dupa cum esential e si dreptul de a te bucura direct de munca ta.

Eu nu vreau rating din numele meu, din visurile mele, din vremurile in care imi vedeam copiii intre doua aeroporturi. Sunt ale mele, chiar daca trufas pot parea uneori. Stiu din media ca Gallup ma credita cu 4,2% in sondaje, atunci. Stiu ca si la Metromedia stateam bine. Vad si presiunile din teritoriu – nu e zi in care sa nu-mi sune de zece ori telefonul pentru asta. Stiu ca fostii lideri judeteni ai Partidului Ardelenilor strang semnaturi, sunt peste 15 000. Si  nu-mi e usor. Dar e de o mie de ori mai cinstit.

Cind am scris acel studiu comparativ (Regionalizarea. Discurs despre starea notiunii) n-am avut multumire mai mare decit sa vad la fata oameni care inainte ma urau si acum ma citeau. Daca peste doua sau trei luni iese si proiectul de regionalizare, cartea, (pentru toate regiunile Romaniei), voi fi la fel de multumit.

Pana atunci, le spun colegilor de la Kronika, cu toata deferenta si cu toata oboseala, ca si ziarele, ca si partidele, ca si unii oameni in general sufera de aceeasi boala rrromaneasca:  infuleca ciorbe de burta in sala in care altadata se cantau valsuri vieneze.

Sabin Gherman