Cum Clujul nu e Romania si nici viceversa

Cand i-a parasit cu atata usurinta pe clujeni, acceptand propunerea de a fi prim-ministru al Romaniei, venita din partea presedintelui Traian Basescu pe o tava de argint, domnul Emil Boc stia ca, cel putin din punctul sau de vedere, lasa Clujul „pe mainile bune” ale secundului sau eficient, Sorin Apostu. De ce era, insa, Emil Boc atat de convins ca, si in lipsa sa, lucrurile vor continua sa mearga in directia impusa de acesta?

Pentru ca, fara doar si poate, dupa plecarea lui Emil Boc de la Primaria Clujului, premierul i-a lasat actualului primar al municipiului, Sorin Apostu, pe langa broscutele testoase din acvariu, si o lista lunga pe birou, cu „lucruri de facut”, pentru ca premierul tarii sa nu duca lipsa, pe viitor, de inaugurari sau de taiat panglici prin Cluj.

Nu neg faptul ca, in ultima vreme, Clujul a beneficiat de o serie de lucrari ce fac cinste oricarui oras european, cum ar fi introducerea in spatiul cultural-artistic al orasului a Turnului Croitorilor, dar aceste actiuni de imagine ale Primariei nu se regasesc, cu siguranta, pe lista de prioritati a clujenilor, mai ales in aceasta perioada de criza financiara. Pentru ca oamenii din Cluj, precum cei din tara, au alte preocupari, ce tin de siguranta locurilor de munca, de sanatate sau de lipsa unor drumuri decente.
Daca domnul primar Sorin Apostu a stiut perfect ce trebuie sa faca dupa plecarea lui Emil Boc la Bucuresti, premierul tarii, la sosirea in Capitala, nu a gasit pe masa nicio „lista cu lucruri de facut” de la presedinte, care s-a rezumat la a-i da sfaturi prin intermediul televizorului sau prin interpusi.

Asa ca, vazandu-se fara o strategie coerenta guvernamentala, si-a pus capul la contributie sa faca ceea ce niciun predecesor de-al sau nu indraznise pana atunci: sa le propuna romanilor masuri guvernamentale aberante, fara a le discuta, in prealabil, cu intreaga societate civila. Din acest motiv, ne regasim astazi in situatia in care una din patru IMM-uri se inchide, aflandu-se in imposibilitatea de a plati „taxa de functionare” la stat. Din acelasi motiv, profesorii, sindicalistii din sanatate, justitie sau din transporturi sunt zi de zi in strada, pentru a-si cere drepturile.

Intr-adevar, in ultimii ani, Clujul s-a schimbat la fata. Scapat de epoca restrictiva Funar, orasul nici nu putea merge intr-alta directie decat cea a dezvoltarii. Si, urcat pe valul evolutiei spectaculoase, Emil Boc a simtit, cu siguranta, ca toate lucrurile care merg bine la Cluj i se datoreaza in intregime si ca, de ce nu, ar putea sa isi puna talentul si profesionalismul in sprijinul intregii tari, pentru a aduce Romania pe culmile pe care Clujul a poposit, in ultima vreme.

Nu e in intentia mea sa incerc sa sterg cu buretele toate realizarile municipalitatii din ultimii cinci ani, pentru ca trebuie sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului. Insa, conjunctura favorabila, mai mult decat orice, a fost cel mai bun prieten al primarului Emil Boc. Acest prieten, insa, nu l-a insotit pe premier la Bucuresti si, mai mult decat atat, Boc nu va gasi, in Capitala, niciun politician pe barba caruia sa isi faca imagine pentru aducerea unui mare gigant economic in tara, spre exemplu.

Daca premierul Emil Boc a crezut ca a guverna o tara se aseamana cu gestionarea unui oras, domnia sa s-a inselat amarnic, pentru ca nu e de ajuns sa dai cu coasa de doua ori, sa tai trei panglici de inaugurare si sa te plimbi pe viitoarele centuri sau autostrazi pentru ca lucrurile sa mearga bine intr-o tara intreaga. Daca domnia sa ar fi realizat, inca de la inceputul mandatului sau, ca, de fapt, Clujul nu e Romania si nici viceversa, ar fi refuzat, probabil, din start, marul otravit daruit cu atata drag de presedintele Traian Basescu.

Horea Uioreanu
Deputat PNL Cluj