Despre prezumtia de vinovatie

Am acceptat cu surprindere, dar si cu incantare invitatia redactiei Citynews de a scrie un editorial. De ce surprindere? Sunt un cititor asiduu al publicatiei. Astfel, am descoperit nume grele de editorialisti, carora, iata, ma alatur la invitatia redactiei. Aceasta alaturare ma emotioneaza, dar nu ma intimideaza si ma onoreaza. De ce incantare? Pentru ca am sansa de a-mi exprima cateva ganduri (a spune personale ar fi un pleonasm de neiertat) eliberat, iata, de varii interpretari partizanale de ordin politic ori administrativ.


Poate ar fi bine sa explic titlul acestui scurt expozeu de ganduri si emotii care ma incearca. Cu totii cunoastem (sau ar trebui sa stim) textul constitutional care garanteaza nevinovatia unei persoane in ceea ce priveste suspiciunea de savarsire a unei fapte ilegale pana la ramanerea definitiva a unei hotarari judecatoresti. Ei bine, paradoxal, eu n-am sa va vorbesc despre o prezumtie de nevinovatie, ci despre o prezumtie de vinovatie, vinovatia unei intregi generatii care incearca sa devina prezentul acestei tari, al acestui judet si al acestui municipiu, trecand de stadiul de „viitor” sau „sperante”.


Sunt un tanar foarte activ, ancorat puternic in viata publica locala, atat in plan administrativ – am fost director adjunct in primarie, apoi consilier local si, de mai bine de trei luni, viceprimar, dar si politic – membru al PDL din 2000, in prezent vicepresedinte al partidului la nivel judetean si presedinte al organizatiei judetene de tineret. Din primul moment cand am intrat in sfera politico-administrativa m-am confruntat cu replici precum „e prea tanar”, „ce vrea si copilul asta” si chiar altele care nu merita mentionate.


Ma adaug supus la lista nesfarsita a acuzatorilor la adresa mentalitatii colective romanesti, considerata a fi sursa tuturor relelor din aceasta tara. Sunt oare reale aceste alegatii? Sa fim noi, ca romani, atat de pierduti in contemporaneitate? Acest popor a fost in stare sa creeze poezie, proza, pictura, sculptura, muzica, film, inventii, noi medicamente, foarte multe dintre acestea recunoscute pe plan european si chiar mondial. Totusi, tot noi suntem si creatorii expresiilor (proverbe ar fi prea dureros sa le numesc) „lasa pe maine ce poti face azi”,  mai noul si pe deplin enervantul „fericit este cel care intarzie, nu cel care asteapta” si omniprezenta replica nascatoare de resemnare perpetua – „asta este”.


Putem spera de la un popor puternic conservatorizat inainte de 1989 sa accepte schimbarea unor ticuri? Avem motive sa credem faptul ca oameni care au fost invatati sa creada ca e bine doar ce se decidea la centru vor acorda incredere unor tineri, fie ei si bine instruiti si de buna credinta, sa ocupe pozitii importante in administratia locala, judeteana, sau chiar nationala? Putem crede ca aceiasi oameni vor fi bucurosi sa stie ca statul „tatic” (nu am gasit o formulare originala mai inspirata) isi va lua mana de pe copiii sai si-i va da spre ingrijire unor frati mai mari, pe numele lor deloc expresiv Autoritati Locale si Judetene?


In toata aceasta nevoie de transformare profunda a societatii romanesti, cred ca tanara generatie este cea care poate credibiliza  schimbarile din plan politic, administrativ, social si ecnomonic. Vedem multe exemple de succes de oameni foarte tineri din mediul de afaceri, din cultura, din presa, din sport – aceleasi exemple se pot gasi, ce-i drept, nu la fel de multe, si in politica sau administratia publica. Vad cu bucurie din ce in ce mai multi tineri consilieri locali, chiar si de la alte partide, dar si consilieri judeteni, directori, parlamentari, europarlamentari, secretari de stat. Un val tanar pare ca reuseste sa strapunga barierele psihologice incetatenite de foarte multa vreme. Dar poate esua aceasta noua clasa politica? Cu siguranta da, prin perpetuarea proastelor obiceiuri adaptate principiului „merge si asa”, prin coruptie, lene sau neglijenta. Tinerii sunt supusi prea multor prejudecati si acestei constante prezumtii de a fi vinovat pentru tinerete incat sa poata gresi grav si compromite pe ceilalti. Un exemplu negativ este intotdeauna mult mai bine retinut decat unul pozitiv, prin urmare nu este deloc dificila discreditarea in mod colectiv a celor care au nevoie de incredere mai mult decat oricine altcineva.


Am mai spus si repet afirmatia urmatoare dintr-un interviu mai vechi dintr-un ziar local: „a fi tanar nu este o calitate, ci un avantaj”, avantaj pe care fiecare dintre noi trebuie sa-l exploateze, dar pastrand limitele legale si pe cele morale.


Fiecare dintre noi sa-si formeze propria viziune asupra acestei societati si sa sprijine modernizarea, transformarea acesteia, iar solidaritatea intre tineri, un concept cvasiabstract pana acum, i-ar permite tinerei generatii sa actioneze ca motorul capabil sa urneasca mentalul colectiv dintr-un imobilism uneori frustrant si aparent perpetuu.


O generatie capabila sa gestioneze treburile publice, mai ales la nivel local, pentru ca Guvernul Emil Boc este cel care si-a asumat descentralizarea conform cerintelor comunitare, iar decizia se apropie din ce in ce mai mult de cetatean, centrul puterii transferandu-se, astfel,  spre municipii, orase, comune.


Tinerii trebuie sa confirme increderea celor care le-au acordat o sansa, asumandu-si poate riscul unui atac furibund din partea sistemului ultraconservator si reactionar (vezi, spre exemplu, cazul meu, ca sa scutesc de emotii alte persoane, nenominalizandu-le), dar, mai important decat atat, votul cetatenilor, care trebuie sa fie convinsi ca au ales bine dand credit unor oameni noi si hotarati sa schimbe lucrurile in bine.


Obisnuiesc sa le spun colegilor de la tineret care sunt promovati in pozitii mai importante „fii atent la ce faci, pentru ca de felul cum te comporti depind multi altii dupa tine”. Este un principiu in care cred si lupt sa-l aplic pentru a raspunde cu demnitate si competenta calitatii pe care vremelnic o detin. Fie ca vorbim de pregatirea si conducerea sedintelor de consiliu local, licitatii, audiente, delegatii, comisii, un tanar poate confirma daca ramane onest, muncitor si, deloc de neglijat, daca face dovada ca poate lucra in echipa, indiferent de studiile, varsta sau opiniile personale ale colegilor.


Validarea generatiei tinere prin rezultate concrete va duce la moartea fireasca a prezumtiei de a fi vinovat ca esti tanar si va da un suflu nou acestei tari, putin obosita dupa ani foarte grei de comunism si tranzitie.


Si, ca sa nu-mi uit o idee pe care tin de mult timp sa o pun pe hartie, pe ecran in cazul de fata, sa nu mai auzim „asta este”, ci „nu e bine, trebuie sa schimbam ceva”!


Radu Moisin,
Viceprimar al municipiului Cluj-Napoca