Dupa 12 ani. Acum vor sa ne schimbe numele...

Transilvania a ramas pentru multi traitori din Bucuresti o problema culturala. Nu stiu cum s-o abordeze, ce sa faca cu ea, cum sa se raporteze la ea. Este privita cu suspiciune sau cu ura, este invidiata sau admirata in secret. Putine atitudini si perceptii sunt normale, firesti, fara excese emotionale. Putini inteleg firescul locuirii interetnice din Transilvania, cu bune si cu rele. Cei mai multi politicieni si falsi strategi de la Bucuresti nu inteleg mare lucru si daca tot nu inteleg se ingrijoreaza suplimentar. Se ingrijoreaza sau mai degraba folosesc simularea ingrijorarii pentru a tine totul sub control. Un control iluzoriu, o forma a amagirii.

Discutia despre reorganizarea administrativa a fost deturnata foarte repede spre mize si ratiuni false: de la fonduri europene si pana la distrugerea baronilor locali. Dar cel mai usor este sa vorbesti despre poftele lui Tokes sau ale baietilor de la UDMR. Este cea mai buna perspectiva pentru ca sa blochezi autostrazile care ar duce la Budapesta (fara sa vedem ca duc si la Bucuresti). Este absurd sa pastrezi mereu UDMR la guvernare, dar sa te prevalezi de pericolul unguresc atunci cand este vorba de descentralizare sau investitii in Transilvania. Dar asta este o discutie mai lunga ...

Acum am fost socat de proiectul de a numi actuala regiune de dezvoltare cu centrul la Cluj ”Crisana”, in loc de Transilvania de Nord sau Transilvania de Nord Vest. Aceasta regiune contine si Crisana, o parte destul de mica, dar generic este Transilvania de Nord. Si regiunea dennumita ”Centru” este de fapt ”Transilvania de Centru”.

De ce le este frica guvernantilor de cuvantul Transilvania? Cum isi poate inchipui vreun politruc ca ardelenii de pe Somes o sa accepte o eticheta falsa, adica minciuna ca traiesc pe Crisuri? Ce minte mica se mai sperie ca o regiune numita Transilvania, cu 80% romani, va fi luata sub brat de cineva si va fugi cu ea la Budapesta sau la Viena. Vrem prin asta sa aratam lumii ca a disparut Transivania si ca nu mai avem nici o disputa cu ungurii? A te juca cu cuvintele si numele este o tehnica veche. Confucius spunea ca daca ar fi pentru o singura zi imparat ar schimba numele lucrurilor si ar putea sa stapaneasca mai usor. Orwell miza pe manipularea pe care o poti face punand eticheta contradictorie cu continutul.

Cuvintele pot schimba realitati, dar nici in asa hal! Au trecut doua decenii de la Revolutie sau ce o fi fost lovitura aia de stat cu un public care murea eroic de gloante adevarate crezand ca daca moare vom fi liberi. Regasesc un articol pe care l-am scris acum 12 ani si constat ca nu s-a schimbat nimic, mergem in cerc. Dar sa ne schimbati numele este, totusi, prea mult. Nu cred ca mai putem accepta, baieti.

Transilvania, patria mea de hartie si celuloid

Despre Transilvania exista multe discursuri: poetice, istorice, revendicative si identitare. Ele isi au originea la Bucuresti sau Budapesta, niciunul nu este produs de catre ardelenii care vad, in fiecare dimineata, soarele rasarind de dupa dealurile transilvane. De la Bucuresti, Transilvania este un teritoriu unde se bea palinca, se mananca slana si se vorbeste lent sau ungureste. Pentru un bucurestean, Ardealul este o provincie un pic mai evoluata, de care isi aduce aminte de pe vremea in care mergea cu bilet de sindicat la bai. Un loc despre care poti sa ti aduci aminte in serile ploioase de toamna.

Ardelenii ajunsi in Capitala sunt absorbiti repede si nu i mai intereseaza micile afaceri regionale. Cad dealurile peste sate, regiuni intregi sunt inundate, mandria ardelenilor e calcata in picioare cand ei refuza ceva si li se baga pe gat vreo sentinta. Toate guvernele vorbesc de Transilvania ca despre un loc simbolic, ireal. Un loc simbolic fata de care esti dator doar cu iubire si veneratie, dar care nu trebuie sa ti mai incarce bugetul.

Vazut de la Budapesta, Ardealul este o zona frumoasa, locuita de maghiari si o armata de valahi primitivi care, la inceputul modernitatii, au coborat din paduri si s au inmultit ca iepurii stricand echilibrul etnic. Un loc care trebuie mentinut in conservare pana la o viitoare oportunitate istorica. Orice ardelean roman este considerat automat un nationalist extremist pornit la lupta cu ungurii. Nici ardelenii unguri nu conteaza prea mult pentru puterea de la Budapesta. Ei sunt niste rude sarace care ar putea veni in Ungaria sa lucreze mai ieftin. Unii sugereaza chiar ca sunt tigani. Si pentru ei Transilvania este tot un loc simbolic, o miza electorala, pe seama ei vegetand alesi ai poporului in ambele parlamente.

De zece ani, presa incearca sa construiasca o alta Transilvanie. Transilvania a devenit tot mai mult un teritoriu de hartie si celuloid. Vineri, 11 iunie 1999, in presa scrisa din SUA au aparut in jur de treizeci de articole despre „problema” Transilvania, in timp ce aici, in Ardeal, nu s-a intamplat nimic special. A trecut un presedinte in scadere de popularitate si a aruncat niste vorbe negandite despre o amenintare care nu exista, iar un frustrat posesor de fundatie a luat ideea din zbor.

In general, in presa romaneasca, Transilvania este un teritoriu de handicapati si realitati bizare. Care sunt personalitatile Transilvaniei cu cea mai mare reprezentare in presa romaneasca si internationala? Sa facem o mica incursiune, o simpla analiza de frecventa a celor mai mediatizate personalitati. Gheorghe Funar, un politician modest, dar abil in folosirea pe gratis a mediei nationale, pentru niste fapte care ar trebui ignorate cu indulgenta pe care o datoram celor mai putin dotati. Degeaba se intreaba lumea cum se face ca este votat din primul tur la o primarie intr-un oras universitar.

Notorietatea nationala si internationala conferita de media este responsabila pentru aceasta. Degeaba se mira bucurestenii ca in Cluj se vand foarte prost ziarele centrale. Ioan Gavra, fost jurnalist si activist comunist, pentru care coerenta gandirii, logica si morala sunt trufandale inaccesibile. László Tökés, pastor cu mintea ratacita in labirintul urii primitive. Ioan Stoica, un tigan semianalfabet care, sub ochii indulgenti ai autoritatilor, a escrocat o tara intreaga, aducand si la noi o logica de factura fanariota.

Sever Muresan, transfug cu delegatie, care, cu calitatea de consul onorific, data de Bucuresti, a reusit sa devalizeze cea mai reusita afacere privata din domeniul financiar, Dacia Felix. Cititorul de ziare si privitorul la televizor din tara si strainatate nu stie despre noi mai mult decat atat. Nu are in memorie scriitori ardeleni, nici oameni de stiinta, doar o trupa de cantareti ce ingana „Tu, Ardeal” de sarbatori.

Nu cunoaste nimeni un patron ardelean cinstit, desi exista mii de cazuri. Revistele literare ale Ardealului au murit din cauza lipsei financiare. Bugetul Ministerului Culturii n a gasit bani pentru reviste care apar de aproape o suta de ani. Pana si echipele de fotbal ale Ardealului retrogradeaza (si) din cauza aranjamentelor din campionatul national. Senzatia de nedreptate nu poate fi usor reprimata mai ales tinerilor ardeleni. Nu cred in strategii si conspiratii, dar analiza faptelor converge spre existenta unor programe de decapitare culturala si dezindividualizare a Transilvaniei, campanie care ar conveni ambelor capitale. Evenimentul Zilei l-a creat pe Funar inca de la primul numar.

Presa centrala comanda zilnic corespondentilor articole despre starurile derizoriului (amintite anterior). Si despre subiecte care n au legatura cu realitatea noastra: homosexualii din Cluj isi fac partid, tatii isi violeaza fiicele, mamele isi prostitueaza fetele. O realitate halucinanta ia locul celei cotidiene. O Transilvanie a obsesiilor de jurnalist paranoic se suprapune peste blanda noastra realitate. Incet, incet, Transilvania cea adevarata dispare dupa perdeaua de fum pe care o construieste cercul vicios al politicului si mass-media.

Tot ceea ce ar fi putut reprezenta Ardealul a cazut in derizoriu sau a fost bagatelizat de presa. De cate ori un intelectual serios pune o problema, este luat in suturi de unguri sau de romanii din Capitala. Ungurii se tem sa nu devina un adversar ideologic, iar bucurestenii sa nu devina o personalitate care sa-i concureze. Este luat deoparte si i se spune ca nu este momentul, ca este periculos sa se vorbeasca despre Transilvania. Singurii care au legitimitatea discursului despre Transilvania sunt politicienii paranoici (selectionati tot de Bucuresti sa ne reprezinte) si istoricii care dezvolta de o suta de ani un discurs legitimator care nu mai intereseaza pe nimeni.

In tot acest timp, in Transilvania cea reala traiesc oamenii – romani si unguri, sasi si ucraineni, tigani maghiarizati si tigani romanizati. S-au uitat un pic spre cer dupa Revolutie, dar vazand ca nu cade nimic, s-au apucat de lucru. Etniile de aici nu traiesc intr o armonie idilica, dar nici nu se urasc ca in viziunile lui Tökés ori ale lui Vadim. Uneori se injura, la betie se mai si bat, dar nu s ar extermina unii pe altii ca in fosta Iugoslavie. Nimeni nu-i asculta, dar ei suduie politica la fiecare pahar de palinca.

Tinerii mai curajosi si fetele mai iubete se mai casatoresc cu „dusmani” din cealalta etnie. Se supara putin familia, apoi le trece. Viata curge ca un rau linistit, sperantele mor, alte iluzii le iau locul si nimic nu prevesteste marele pericol care se abate peste noi. Doar ca unii ardeleni devin tot mai tristi cand se vorbeste despre politica facuta la Bucuresti. Nici ungurii nu se mai entuziasmeaza de emisarii Budapestei. O vreme, in timpul Revolutiei, unii vecini n au vorbit, o prapastie s-a cascat intre ei, o clipa au crezut ca istoria va face tot felul de tumbe. Rusinati, s-au reunit in fata sticlei de palinca, s-au imbatat si acum nu mai vorbesc despre asta. Cateodata se gandesc ca nimic nu mai e ca inainte, dar viata a revenit in cursul ei firesc, intre malurile lui ieri si maine.

Despre Revolutie si evenimentele ei nici nu se mai vorbeste, pentru ca toti au sa-si reproseze cate ceva. Un gand, o injuratura, un vis scapat sa rataceasca pe strazi. Oamenii citesc presa, se uita la televizor si observa ca Transilvania lor a fost inlocuita cu o fantoma. Proiecte diferite dau acelasi rezultat: un teritoriu al vietii si culturii este substituit cu o copie folosita la negocieri diplomatice.

Ardelenii nu s-au saturat de Romania, s-au saturat sa fie o miza politica, un subiect electoral care nu mai e interesant dupa ce politicienii si au vazut sacii in caruta. S-au saturat sa populeze un loc simbolic, la care unii se inchina si pe care altii il profaneaza ca sa-i enerveze pe primii. Suntem locuitorii unui tinut al oamenilor, nu ai unei scheme didactice, construite pentru orele de istorie. Ar trebui sa fim luati in serios, proiectele trebuie discutate inainte de a fi respinse si ar trebui sa aveti incredere in iubirea noastra.

Nu ne obligati sa semnam prea des declaratii si adeziuni pentru ca suntem parte din sufletul neamului care i-a dat pe Eminescu si Caragiale. Cateodata poate il iubim exagerat pe Caragiale, dar il iubim pentru ca vorbeste despre noi toti. Pentru ca ne face uneori sa ne fie rusine de faptele noastre, ca ne ajuta sa ne cunoastem mai bine. Si mai ales, nu inlocuiti regiunea noastra cu o copie de hartie sau celuloid. Ne-am saturat sa fim un loc simbolic fata de care esti dator doar cu iubire si veneratie, dar care trebuie inlocuit cu o copie pentru a nu-l fura ungurii.

18 iunie 1999

Vasile Dancu