De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
“La ora 6.00 gemea, ca un om care ar fi fost beat. Statea intins pe iarba, cu nasul plin de sange. Au crezut ca e ceva golan care sta in iarba. Au trecut cateva ore pana au sunat la salvare”.
E declaratia unei clujence care povesteste cum a murit un tanar kenian in spatele unor blocuri din cartierul Manastur. Incuiat afara, acesta a vrut sa intre pe geamul de la etajul cinci, insa incercarea i-a fost fatala. Vecinii, clujenii, oamenii, l-au ignorat pret de cateva ore, timp care poate ar fi facut diferenta intre certificatul de deces sau o motivare a absentelor de la facultate.
Culoarea pielii, hainele cu care era imbracat, limba pe care o vorbea sau ora la care l-au gasit, care sa fi fost motivul pentru care niciunul dintre clujenii care l-au vazut nu au anuntat autoritatile?
Ce fel de oameni suntem daca nu putem salva viata unui tanar care moare sub balconul nostru, mangaindu-ne constiinta: o fi vreun betiv, deci e treaba lui. Ce credea el despre vecinii lui, despre clujeni, daca a preferat sa isi riste viata decat sa ceara ajutorul cuiva? La cateva ore dupa decesul tanarului, politia sigila apartamentul in care acesta locuia cu chirie, muncitorii care lucrau la reabilitarea blocului isi vedeau de treaba, iar vecinii de scara erau inventau deja scenarii cu privire la moartea sa.
Cei care l-au privit fara mila dau acum vina pe alcool, cauta un criminal sau se rastesc la presa. Unul dintre putinii care stiau cum il cheama si de unde era e chiar vecinul care i-a deschis usa blocului, cu cateva minute inainte ca acesta sa cada in gol. Il chema James. A murit sub geamul vecinilor sai vineri, dupa ce a gemut trei ore de durere fara ca nimeni sa cheme o amarata de ambulanta.. Era student la Medicina, venise sa invete la Cluj, naivul, fara sa stie ca scoala de doctori nu te pregeteste nici sa te operezi singur, nici sa faci transplant de mentalitate.
Bogdan Buburuz
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.