Hainutele de Pasti (scrisoare catre Alin Fumurescu)

De multa vreme ma pregatesc sa laud hainutele de Pasti. Vremea se invarte ca o piatra de polizor si roade mai intai hainele. Nu mai stiu care au fost hainele mele de anul trecut, nu mai stiu care au fost hainele mele de luna trecuta si, nu pentru ca as avea prea multe haine, nu le stiu prea bine nici pe cele care mi-au ocrotit corpul in saptamana dinainte. Ba, mai mult,  daca as fi intrebat repede: „Cum esti imbracat astazi? Descrie-ti hainele de pe tine!”, marturisesc, as fi pus intr-o oarecare incurcatura.

Vremea se invarte ca o piatra de polizor si ne roade faptele, bucuriile si tristetile. Iarasi marturisesc: din faptele, din bucuriile si tristetile mele de anul trecut, din luna trecuta, din saptamana dinaintea acesteia abia pot sa adun cat sa umplu o zi. Din haine raman cateva petice colorate, aruncate...unde?

Nu am uitat, insa, niciodata hainutele de Pasti. Hainutele ieftine, hainutele modeste, hainutele superbe, hainutele din copilarie. Am momente privilegiate cand le simt cu acuitate mirosul. Am momente cand simt cum scrobeala camasutei albe din dimineata de Pasti cedeaza treptat, si panza subtire se indulceste pe pielea mea de copil in drum spre biserica, cand aud limpede pantofiorii, intotdeauna prea stramti, scartaind pe ulita inca inca inainte de a se auzi toaca batand in deal.

Simt vantul din copilarie, inconfundabil, mangaindu-mi genunchii din copilarie iesiti din pantalonii scurti din copilarie in ziua de Pasti. Simt mainile mamei pe obraji, spalandu-ma cu apa din ligheanul pe fundul caruia zaresc foarte limpede ( desi, chiar si acum strang, fara sa vreau, pleoapele ca sa nu-mi intre sapunul din copilarie in ochi) un ou rosu si o moneda. Si o aud zicandu-mi: „Esti gata!”

Apoi, dintr-o data, am o senzatie stranie: hainutele de Pasti, care toata copilaria mi s-au parut prea stramte, acum cand le imbrac la Sarbatoarea din memorie, imi par mult prea largi pentru mine, mult prea spatioase pentru trupul meu imbatranit.

Si, acum, om in toata firea, tot mai sper ca intr-o buma zi voi creste cat sa le umplu, cat sa-mi fie bune, hainutele luminoase ca Soarele, hainutele imparatesti, hainutele de Pasti.

Ion Muresan