Cauta RSS Feed Schimba judetul

Ideologii lovite cu toporul

Editorial 28 Ianuarie 2011 - 12:30 - Vizualizari: 814
Ideologii lovite cu toporul

De ceva vreme am intrat si noi in faza de contestare a ideologiilor. Sa nu va speriati, nu am ajuns la vreo faza de mare finete in care sa dezbatem diferente intre ideologii sau posibilitatea sintezei lor. Nici macar nu avem batalia dintre stanga si dreapta sau discutia despre alte forme de agregare.

Daca ar fi asa, inseamna ca am fi ajuns la vreo faza de normalitate. Nu, la noi este vorba de lovirea ideologiilor in cap cu toporul. Asa cum s-a facut adesea cu fenomenele de spiritualitate in vremurile de dinainte: metafizica, sociologia sau estetica, cibernetica sau meditatia trancedentala.

Adica vin niste tipi intr-o zi si anunta in piata publica: daca teoria nu se potriveste cu practica, cu atat mai rau pentru ea! Mai sar si altii pe la televiziuni sau radiouri si aproba prostiile acestea ca si cum ar fi niste mari si revolutionare imperative ale momentului. Asa am ajuns acum la relativizarea stangii sau a dreptei, la eliminarea si aneantizarea lor.

Pentru o guvernare care trebuie data jos se spune ca nu mai conteaza aceste fineturi, trebuie o coalitie indiferent cine se aliaza cu cine, trebuie sa fie adusi tradatori, racolati mercenari, nici migratia politica nu mai este un pacat. Imperativul pragmatic al momentului contine o moralitate intrinseca.

Nu discut asupra guvernarii, ar merita data jos pentru foarte multe motive care tin de eficienta, comunicare si masurare a performantelor, nu mai vorbim de comunicarea execrabila, asimilabila unei adevarate sfidari publice. Dar modalitatea prin care se renunta chiar si la discutia despre respectul ideologiilor este periculoasa. Politica este lasata fara repere si fara urma de criterii sau moralitate. Chiar sa nu conteze nimic altceva, doar preluarea puterii sa se poata justifica in sine?

E adevarat ca nu noi am inventat sfarsitul ideologiilor iar politicienii nostri, cu cateva exceptii care sunt neglijabile cantitativ, nu i-au citit cu siguranta, pe Fukuyama, pe Daniel Bell, Raymond Aron, Paul Ricoeur. Multi teoreticieni au incercat sa contrapuna ideologia stiintei si sa arate cat rau au facut ideologiile in istorie, dar discutia filosofica nu are mari sanse sa ajunga in zona polemicilor politice.

In ultimele decenii succesul cel mai mare l-a avut Francis Fukuyama care a prevazut sfarsitul istoriei ca finalul evolutiei ideologice a umanitatii si universalizarea democratiei liberale ca forma finala de guvernare. El vede liberalismul modern ca fiind ideologia de la sfarsitul istoriei, prevestind de fapt triumful unei ideologii partiale. In ultimii ani si el a inceput sa se indoiasca si sa aduca unele corectii profetiilor din 1989, dar a ramas inca pe piedestalul unei iluzii asa cum odata facusera si Hegel sau Marx.

Cea mai justa pozitie o are, in viziunea mea, Paul Ricoeur care demonstreaza ca ideologiile nu pot sa dispara pentru ca grupurile sociale au nevoie “de a-si da o imagine de sine, de a se reprezenta, in sensul teatral al cuvantului, de a juca si a se pune in scena”, ele fiind variate forme ale motivatiei sociale, ce fac posibile teorii si reprezentari globale ale istoriei si integrarea unor grupuri in istoria totalizatoare.

Pe urmele unor teorii mai mult sau mai putin savante, putem observa ca intr-o lume a crizelor si schimbarilor rapide, intr-o perioada de bombardament informational, oamenii au nevoie de interpretari coerente si mai ales de sisteme articulate de informatii, valori, imagini. Ideologiile ofera repere simple, au facut parte din educatia de la nivelul scolii si familiei, le avem in subconstientul cultural identitar, chiar daca nu ne dam seama

Ideologiile concentreaza un continut mitologic, aspiratii si idealuri, bazate pe nevoi, ofera interpretari si orienteaza spre anumite tipuri de actiuni. Doar marxismul a putut crede in utopia ca stiinta si refexia ei in constiinta publica, vor putea inlocui celelalte ideologii sau sisteme de credinte.

Discutia privind ideologiile revine in comunicarea publica despre necesitatea unei aliante unite a opozitiei. In discutia despre posibilitatea unei aliante dintre PSD, PNL si PC apar zilnic profeti la televizor care spun ca nici nu trebuie sa ne gandim la diferente ideologice, ca este urgent sa se faca o alianta. Distinsi intelectuali au spus in direct , la ore de maxima audienta, ca nu este nevoie nici macar de un program de guvernare, ca trebuie oprita guvernarea Basescu, iar restul se va rezolva de la sine.

Inteleg necesitatea aliantei si imperativul pragmatic al schimbarii, nu inteleg de ce nu trebuie facuta cu constiinta ca trebuie sa respectam anumite diferente ideologice pentru a le lua in calcul si a incerca sa le rezolvam prin negocieri sau programe.

Ideologiile nu sunt moarte asa cum, din nefericire, cred foarte multi. Ideologiile seteaza o serie de incompatibilitati care dinamiteaza aliante cand nu te astepti. Ideologiile sunt sisteme de valori, in functie de ele oamenii se aduna in jurul partidelor, in functie de ele si romanii isi seteaza tot felul de aspiratii. Politicienii cred ca ei sunt cauza pentru care oamenii voteaza un partid, ca nu conteaza nimic altceva, dar se inseala. Ei sunt considerati de catre oameni exponenti tipici pentru anumite valori, chiar daca ei nici macar nu s-au gandit la ele.

Uneori liderii resping ideologiile din gelozie, vor sa fie doar ei cei iubiti. Ideologiile sunt adevarate proiecte in sine, iar interesele liderilor se pot ciocni, cateodata, de interesele pe care le contin ideologiile. Uciderea ideii de puritate ideologica sau nevoia de proiect ideologic se face doar in beneficiul momentan al unor lideri politici. Unii lideri constienti ca au o slaba legitimitate interna sau externa incep sa se autoproclame singuri stapanitori peste partide, dincolo de valori, considerandu-se aspiratoare de voturi.

Revenind la alianta, se poate ajunge la o alianta PSD-ACD, PSD si Ponta nu prea au de ales cel putin asa crede toata lumea. Deja PSD este de 6 ani departe de putere si, recent odata cu proiectul candidaturii lui Geoana, au renuntat la vrabia din mana pentru cioara de pe gard. E adevarat ca este si o presiune externa, adica din societatea civila, sa accepte o alianta cu PNL.

Poate mai sunt variante, dar nu mai are nimeni timp sa stea si sa cugete. Nu va fi insa foarte usor de facut. De semnat este usor, dar nu este vorba doar de posibilitatea de a gasi un limbaj comun intre Crin Antonescu si Victor Ponta. Daca se va face un proiect de societate, un program de dezvoltare, ar putea sa dureze aceasta alianta. Ar trebui sa se faca mai mult pornind de jos nu doar prin decret. Trebuie sa fie luate serios in calcul elementele de ideologie care separa, de 20 de ani, stanga de dreapta.

Oamenii vor cere o explicatie legata de asta. Si cei care se cred de stanga si cei se autoidentifica de dreapta nu sunt idioti, pot intelege ca este nevoie de o lucrare comuna. Dar sa fie amestecati prin decret pe ideea ca nu conteaza ideologiile, ca este o prostie sa tinem la identitatea ideologica, dupa ce 20 de ani i-am pus sa se urasca unii pe altii tocmai datorita acestei diferente, ar fi prea mult. Pot accepta pe moment dar nu va rezista mult aceasta iluzie. A trata oamenii cu respect in politica inseamna si cautarea de a le cere permisiunea, chiar daca acest lucru este doar consultativ.

Nu este mare lucru, singura exigenta este legata de faptul ca nu trebuie sa le spui ca tot ce stiu ei despre politica, adica ce tu le-ai spus timp de doua decenii, nu mai este valabil incepand de maine. Daca incerci o smecherie de sofistica sau o argumentare persuasiva oamenii s-ar putea sa accepte spunand „uite ce frumos a vorbit domnul politician!”. Dar sa nu argumentezi si sa te faci ca nu exista nimic in capul oameniilor in materie de vise, iluzii, fantasme este o violenta gratuita care nu poate avea succes pe termen lung.

In Europa idealurilor ideologice mostenite din trecut pana si porcul este asomnat cu grija insa, in Romania, ideologiile sunt lovite cu toporul si macelarite in strada de macelari care nu stiu ce fac. Sunt macelarite ca focile din filmele ecologistilor ce folosesc zapada alba a Nordului ca fundal, dar nimeni nu lesina in fata televizorului.

Vasile Dancu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.