Nevoia de a fi luati in serios

de Vali Petcu - zoso.ro

Cred ca o parte din generatia 18-35 sufera de o problema trista. Parintii nostri au fost invatati ca in afara de tovarasu’ nu exista alti oameni importanti. Noi am fost crescuti cu ideea ca suntem importanti si ca vom face lucruri mari. Cel mai bine e ilustrat asta prin numarul de tineri care se indreapta spre publicitate, cu gandul ca vor fi acei unici care inventeaza slogane si reclame geniale.

Cred ca suferim foarte tare de faptul ca nu suntem luati in serios.

Frustrarea realitatii. Ideile nu ne sunt puse in practica, seful ne ignora, colegii ne trateaza de la egal, desi noi suntem mult peste, fata care trebuia sa fie data pe spate dupa doua minute nu pare a fi foarte impresionata…si asa mai departe.

Si asta se reflecta foarte mult in activitatile noastre de zi cu zi. Vrem sa iesim in evidenta cu ceva. Ne vom pieptana ciudat, ne vom barbieri creativ, ne vom imbraca strident. Strigam dupa ajutor. VREAU SA FIU LUAT IN SERIOS!  Problema e ca sunt prea multi care vor sa fie luati in serios si nu raman foarte multi care sa ii aduleze si sa le complimenteze ideile si elucubratiile.

Superstaruri de mici. Problema e ca toti am fost crescuti ca superstaruri care merita mult mai mult decat au acum. Cum, ai luat doar nota 7? Pai meritai cel putin 9! Manca-l-ar mama pe el de copil destept! Si crestem cu impresia asta si ne lovim de cruda realitate cu prima ocazie cu care scapam de puful parintesc. Dar cum se poate? Eu sunt special! Toata viata mi s-a spus asta!

Jobul asta de rahat nu e pe masura mea. Daca intrebati 10 prajitori de cartofi la Mec sau 10 gunoieri ce vor sa fie sau ce sperau, toti visau sa ajunga astronauti sau ingineri. Mami le-a spus ca vor fi doctori si  vor salva vieti sau vor fi acei reporteri de la TV. In orice caz, nu soferi sau maturatori (desi sunt joburi la fel de oneste).

Cand asta nu se intampla intervine frustrarea si cautarea de vinovati. Seful e un bou ca nu vede ca greseste. Colegii sunt niste idioti, eu sunt mai destept decat toti la un loc, dar nu sut promovat. Jobul asta nu imi pune in valoare calitatile. Nu pot face lucruri mari aici. Altcineva e de vina pentru asta.

Moartea modestiei. Cred ca putem fi oricum, numai modesti nu. Batutul cu pumnul in piept e ceva pur romanesc. Pentru lucruri minore, daca se poate.

Cel mai trist este pentru oamenii trecuti de 30. Au copii, nevasta, prieteni. Cu ce se pot lauda in fata lor? Nene, sunt sef de departament! Sunt Gigi de la IAB! Am un blog megatare! Au scris in ziar de mine! Ce facem cand asta nu se intampla? Cum ziceam mai sus, traitul intr-o societate care nu ne invata sa ne asumam responsabilitati face cautatul de vinovati foarte la moda. Cu cat mai multi vinovati, cu atat mai bine. Cu cat mai multe scuze, cu atat ne creste penisul. Si ajungem sa traim in lumea noastra (a se vedea cazul Vadim, e cel mai bun exemplu), in care toata lumea ne trage in jos.

Pentru cine e articolul asta? Pentru mine. Cu siguranta, cei care ar trebui sa se simta nu o vor face. Ar fi un prim pas spre normalitate si fericire.

Eu sunt al naibii de fericit pe insula mea.

de Vali Petcu - zoso.ro