Cauta RSS Feed Schimba judetul

Plasma, geografia si politicienii

Editorial 07 Martie 2011 - 12:13 - Vizualizari: 433
Plasma, geografia si politicienii

Vad ca nu prea ne intelegem noi, romanii si maghiari. Bine, asta a fost asa de cand e lumea, sau ma rog, Ardealul, erau perioade mai bune sau mai rele, depinde de cum traiam. Acum patru-cinci ani nu aveam (aproape) nimic unii cu altii.

Se pare ca atunci cand avem un ban in plus in buzunar, mai bine ne luam o plasma fara sa ne intereseze ca vecinul se izoleaza de noi pe principii etnice. Cand merge mai rau, bineinteles ca Guvernul e de vina, din care face parte de ani buni UDMR, adica ungurii. Care au niste privilegii de nu inteleg cum de nu au venit aia de la UE sa le taie, ca vezi doamne, asa ceva nu se poate tolera in sanul acestei comunitati de natiuni.

Ca nu se poate sa invete copiii maghiari geografia si istoria in limba lor, nu cumva varful Moldoveanu sa aiba o altitudine mai mare in maghiara decat in romana, sau sa piarda Basarab batalia de la Posada. Si sare opozitia sa apere interesul national, liberalul e mai mare patriot decat Mel Gibson, social-democratul il lasa in rusine pe fostul primar tricolor, uitand un singur lucru: daca era la guvernare, vota legea educatiei fara a clipi, si invers, din opozitie si Emil Boc ar jura inca o data pe Biblie ca nu „se da” cu ungurii.

Distinsii politicieni, formatori de opinie, bloggeri si alti luptatori cu stiloul, microfonul sau tastatura au un lucru in comun – pe langa teama ca ungurii deja au cumparat sediul tipografiei de unde vor scoate noile pasapoarte bioetnice secuiesti – si anume au uitat sa stea de vorba cu cativa parinti maghiari. Ar afla ca dupa-amiezele lor vor deveni putin mai linistite, deoarece copilul intelege mai bine ce i se preda la scoala. Iar geomorfologia Muntilor Carpati invatata in maghiara inca nu a impiedicat pe nimeni sa participe la „Romanii au talent”.

Lepedus Peter

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.