Poveste de iarnă la palat

Traian intră în palat mai repede ca viforul ce-l fugărea din urmă, uitându-se sticlos cu un ochi şi jumătate la sepepist. Acesta făcea ca elicopterul deasupra capului prezidenţial, dar la un moment dat a ratat doi-trei fulgi, care au plonjat pe chelia şefului suprem.

„Bă, p…prietene dacă tot n-ai fost în stare să mă aperi nici de nişte fulgi, ţine-i în p… pana mea până în birou şi pune-i în Chivasul prezidenţial, pardon, Regal, de pe tejghea, că am rămas fără gheaţă în frigider. Ţară de cacao, n-am putut să am şi eu parte de un regat ca lumea; a trebuit să concediez femeia de serviciu ca să dau ţării exemplu cu reducerile”, tună Traian, sorbind din privirile gândului picătura rămasă stingheră pe chelie, asemenea picăturii aceea pe care o sorbi cândva din sticla goală ascunsă în separeul biroului, pentru că, noapte fiind, nu mai avea pe cine să trimită după alta la non-stop.

În birou era cald şi se trăia bine, aşa cum cerea el într-o campanie. Emil se fâţâia pe scaunul acela pliant de pescuit pe care-l poartă cu el de când era mai mic, iar o mână o ţinea pe clanţa de la uşă.

Elena stătea lungită pe fotoliul din piele: -Domnu’ preşedinte, uite ce cizme roşii mi-am luat pentru intervenţia cu românii de la deszăpeziri. Şi blana asta argintie. Oare să fiu Scufiţa Roşie sau Albă ca Zăpada? Lui Traian îi alunecă ochiul în sus, de la cizme spre blană. Întinse mâna, dar dădu peste pahar. Luă o înghiţitură scurtă, se zbârli şi apoi dădu drumul la aer, şuierând printre dinţi. I se făcuse şi mai cald şi începea să i se închidă mai mult şi celălalt ochi.

Îşi reveni repede şi, scuturându-şi coama de pe ceafă, îl fixă pe Emil cu o privire rece şi albastră ca gheaţa: -Bă Emile, trebuie să intervenim de urgenţă. E grav. Fulgii ăştia sunt mai mulţi ca noi, dar nu ne lăsăm. Tu eşti copil de la ţară, ştii ce-i munca, ieşi să dai exemplu. Iei lopata, grebla, harponu’ şi la deszăpeziri!

-Harponu’, domnu’ pre…

-Nu mă întrerupe, Emile! Am vorbit cu aia de la meteo şi i-am spus că-i reduc pe toţi dacă nu rezolvă problema din pieţe. Ce mama dracului, ţigancă împuţită, nu se pot rezolva câteva zile de viscol? Două-trei zile de ninsoare ca-n fraţii ăia doi… Ăăă… Nu mai ştiu cum le zice, de-ai duduii Merkel… Zi tu, Emile, că ai făcut filosofia şi dreptul, mama ei de şcoală…

-Hansel şi Gre…

-Aşa, Emile, Greuceanu. Bravo! E cel mai tare. Era preferatul meu. Revenind, trebuie să dispersăm cu mijloace specifice aceste elemente care s-au cuibărit în pieţe. Acum, de când cu NATO, ştiţi prea bine că nici armata nu mai e ce a fost şi atunci trebuie să intervenim cu ce avem la îndemână. Ştii tu poezia aia a lui Mihai, cu codru-i frate cu românu’. Ptiu, băga-mi-aş ..bip.. în ăştia cu monarhia lor. Auzi, tu, Mihai Întâiul! Şi ce plm să fac dacă io-s Traian al doilea, dacă pe găozarul acela de acum 2.000 de ani l-a făcut mă-sa înaintea mea? În fine… Am cam deviat. Mai fac şi io câte o gafă, hă, hă, hă, ca aia cu tâmpitul de Arafat, băga-l-aş în mă-sa de ungur, că nu-i mai suport pe ăştia să mă tot ameninţe că se retrag de la guvernare. Bun, tu ce zici, Eleno?

-Domnu’ preşedinte, eu sunt gata de intervenţie, uite ce cizme roşii mi-am luat pentru deszăpeziri. Am fost de dimineaţă până la Londra. Şi blana asta argintie. Numai la Moscova am găsit modelul acesta proletar. Oare să fiu Scufiţa Roşie sau Albă ca Zăpada?

-Hai să stabilim odată Emile, că imediat apare iar soarele, se topeşte zăpada şi se duce dracului tot planul nostru cu viscolul. Eu m-am încălzit deja. Măcar 20-25 de grade sub zero să dea ăştia şi i-am rezolvat pe toţi din pieţe. Hai, că nu-i mult; io, după cum mă ştiţi, numai de la 42 de grade în sus discut. Şi dă-le codul ăla portocaliu al nostru. Dă-le şi câte un ceai cald, că pe vremea asta face mai mult decât nişte demisii. Emile, da’ unde-s Videanu, Igaş, Blaga, ăştia? Să ştii că nu-mi place, io, dacă eram preşedinte, conduceam mai bine partidul. Hă, hă, hă… Bun! Tu Emile i-aţi sania şi şterge-o, că-ţi zbor fulgii. Hai, măi, nu te speria, că vorbeam de fulgii de zăpadă. Jur că n-am lovit în viaţa mea un copil cu pumnul. Şi săniuţa aia-i mică, la juma’, întreabă-l pe Văcăroiu; io am condus un vapor şi întotdeauna am ajuns la mal, chiar dacă aveam foarte mult la bord. Ca-n bancul acela mişto cu ţiganul, numai că pe invers. Adică, nu m-am înecat niciodată, fiindcă mi-am antrenat gâtul din fragedă pruncie. Tu Eleno stai aici cu mine la pupitrul de comandă.

-Sigur, domnu’ preşedinte! Şi să chemăm televiziunile, să vadă ţara că m-am epilat, ăăă… implicat. Sunt pregătită trup şi suflet. Uite ce cizme roşii mi-am luat. Şi blana asta argintie. Oare să fiu Scufiţa Roşie sau Albă ca Zăpada?

Emil ieşi ţopăind. Învăţase el la postuniversitara vieţii că iarna nu-i ca vara, dar ştia că se descurcă şi cu lopata, nu numai cu coasa. Doar nu degeaba a făcut atâta şcoală. Trebuie să dea un exemplu, la fel ca atunci când la pionieri ajunsese comandat de grupă şi de detaşament. Două zile a fost la înălţime. Da, pe stâlpul acela de pe plajă. Avu o străfulgerare: oare cum o să-i apară statuia în cărţile de istorie - cu coasa sau cu lopata?

Oricum, sigur o să i-o tragă mucosului de Ponta. De departe, purtate de viscol, se mai auzeau frânturi dinspre palat: …Victoraş… copiii mei… Şi un fel de vâjâit, dar Emil nu putea să-şi dea seama dacă sunt mâinile sepepistului sau elicele elicopterului.

Marius Avram