Cauta RSS Feed Schimba judetul

2,7 milioane de euro “in plus” pentru linia de tramvai

Eveniment 16 Aprilie 2010 - 11:01 - Vizualizari: 917
2,7 milioane de euro “in plus” pentru linia de tramvai

Consilierii locali vor analiza in sedinta de marti indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea si modernizarea liniei de tramvai pe traseul Piata Garii - Manastur, proiect care va fi inaintat pentru obtinerea de finantare europeana. In dosarul de finantare este necesara includerea documentelor care sa ateste aprobarea datelor tehnice si economice.

 

Prin urmare, costurile totale ale investitiei sunt de 77,6 milioane de lei, dintre care peste 63,8 milioane de lei reprezinta sume eligibila solicitata de Cluj din fondurile Uniunii Europene. Primaria municipiului Cluj-Napoca va trebui sa achite platile pentru dotarile de specialitate si consultanta la proiectare, dar are si o contributie la chetuielile eligibile, ajungandu-se in total la peste 1,5 milioane de lei.

 

Costurile lucrarilor efective sunt de aproape 64,8 milioane de lei, adica 15,4 milioane de euro. Banii se impart intre organizarea de santier, proiectare si asistenta tehnica, achizitia si amenajarea terenului, audit, informare si promovare Un aspect interesant este legat de cheltuielile “diverse si neprevazute”, rubrica la care figureaza cifra de 5,1 milioane de lei, adica aproape 1,3 milioane de euro. Suma reprezinta o cheltuiala eligibila ce poate fi asigurata din fonduri europene. Lucrarile sunt impartite pe o perioada de trei ani si cel mai mult se va investi in primii doi ani.

 

Pentru partea a doua a proiectului, reabilitarea si modernizarea liniei de tramvai pe traseul Piata Garii – Bulevardul Muncii, sumele sunt mai mari. Mai exact, costul total este de aproape 86,2 milioane de lei, din care aproximativ 70,9 milioane de lei reprezinta suma eligibila solicitata de Cluj pentru acestei sectiuni a proiectului. Contributia municipiului de aceasta data va fi de aproape 1,7 milioane de lei.

 

Costurile efective ale investitiei sunt de peste 85,5 milioane de euro, adica 20,3 milioane de euro. Investitia este programata pentru trei ani, cele mai mari sume fiind prevazute pentru primul si al doilea an de executie. Si de aceasta data este prevazuta suma de 5,7 milioane de lei pentru costuri diverse si neprevizibile, adica 1,4 milioane de euro.

 

Suma totala necesara pentru acest proiect este de 164 de milioane de lei, adica aproape 40 de milioane de euro. Reabilitarea liniei de tramvai este unul dintre proiectele prioritare incluse in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana petru care Uniunea Europeana aloca in total 82 de milioane de euro. Potrivit edilului de Cluj, Sorin Apostu pasul urmator dupa asigurarea finantarii este organizarea licitatiilor pentru executie.

 

Alexandra Pacurar

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • Radu | 16 Apr 2010 | 12:56
    Oare asta cu scoaterea liniei de tramvai nu o fi constantean,ca doar acolo o fost asa de prost primaru sa scoata tramvaiu in loc sa il reabiliteze.Si se mai cred Zona metropolitana constantenii.Poate zona metropolitana a blocurilor gri si a turcilor
  • clujean | 16 Apr 2010 | 11:50
    atunci tu circula cu caruta ca in evul mediu. propun de asemenea ca nici blocurile nu-s bune de nimic cat timp putem sta in corturi, iar masinile nu-s bune de nimic ca si ele polueaza aerul si mai bine mergem pe jos
  • eu | 16 Apr 2010 | 11:12
    de ce nu-l scoateti naibi ca inafara de incurcat circulatia si de stricat drumurile nu e bun de nimic .