De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Politistii si jandarmii clujeni au desfasurat in ultimele trei zile, respectiv in perioada 22-23 februarie, peste 500 de controale in judet. Conform buletinului informativ emis de Biroul de presa al IPJ Cluj, aceasta actiune este parte integranta a programului national „Strada 2009”.
Cele trei zile de controale s-au soldat cu constatarea a 51 de infractiuni, 24 dintre acestea fiind surprinse in flagrant. Politistii au depistat 24 persoane suspecte de comiterea a diferite infractiuni si au aplicat 1.593 de sanctiuni contraventionale, in valoare de 273.032 lei.
Pe parcursul celor trei zile, politistii au fost solicitati sa intervina la 442 de evenimente, 313 dintre acestea fiind semnalate prin Serviciul National de Urgenta 112.
Programul national “Strada 2009” a fost lansat de Ministerul Administratiei si Internelor si presupune actiuni comune ale politiei si jandarmeriei, pentru asigurarea unui climat de siguranta si pentru diminuarea fenomenului infractional.
Politistii actioneaza punctual in mediile de interes, pentru a descuraja si aplana starile conflictuale, ca si pentru mentinerea ordinii si linistii publice. Astfel, au fost suplimentate dispozitivele de siguranta publica, atat cu efective de politie cat si cu jandarmi.
Concomitent, s-au intensificat actiunile de patrulare in strada, dar si in mijloacele de transport in comun, pentru prevenirea si combaterea talhariilor, furturilor de sau din bagaje si din buzunare.
De asemenea, agentii de politie rutiera actioneaza pe principalele artere urbane, precum si pe drumurile nationale, in vederea asigurarii unui trafic in siguranta.
Politistii vor continua aceste actiuni si solicita sprijinul societatii civile in desfasurarea acestor activitati.
citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.