Cauta RSS Feed Schimba judetul

Actorii din “Coffe with love” strang bani pentru San Remo

Eveniment 13 Aprilie 2010 - 11:12 - Vizualizari: 965
Actorii din “Coffe with love” strang bani pentru San Remo

Tinerii liceeni care s-au calificat in finala Festivalului Mondial al Creativitatii de la San Remo, cu filmul “Coffe with love” organizeaza maine seara o gala de prezentare a thriller-ului, in urma caruia spera sa stranga banii necesari pentru deplasarea lor la San Remo. Tinerii actori ai trupei de teatru “Audienta Generala” au nevoie de 4.200 de euro pentru a-si asigura participarea la festivalul de la San Remo, banii urmand a fi folositi pentru cazare si transport. Pana in prezent, tinerii actori au reusit sa adune circa 2.000 de euro, in urma sponsorizarilor oferite de mai multe firme clujene. Acestia spera sa adune restul de bani in urma spectacolului de maine, de la ora 18 de la Casa de Cultura a Studentilor, unde spectatorii vor putea dona cate zece lei pentru acestia si vor putea cumpara DVD-uri cu filmul.

 

“Ma bucur mult ca am fost alaturi de ei chiar de anul trecut, cand Clujul a participat din nou la acest festival de unde s-a intors cu premiul intai, obtinut de filmul Five, pregatit tot de profesorul Adrian Muresan, cel care a pus in scena si filmul Coffe with love”, a declarat Marinela Marc, inspector scolar general adjunct.

 

Adrian Muresan a precizat ca la gala de maine, pe langa prezentarea filmului va fi pusa in scena si o scurta piesa de teatru, in care vor juca unii dintre actorii filmului Coffe with love. Reamintim ca toti actorii filmului sunt elevi ai Liceului de Informatica “Tiberiu Popoviciu” si ai Liceului “Lucian Blaga”.

 

Tudor Ravoiu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV