Cauta RSS Feed Schimba judetul

Afacerile cu locuri de veci, rezolvate cu minciuni la notari

Eveniment 25 Aprilie 2010 - 13:42 - Vizualizari: 1777
Afacerile cu locuri de veci, rezolvate cu minciuni la notari

Clujenii continua sa-si vanda locurile de veci din cimitirele clujene, desi in urma cu mai bine de o luna, municipalitatea a reglementat modalitatea in care mormintele pot fi transferate. Cu cateva mii de euro si un notar care inchide ochii cand trebuie, orice clujean poate sa intre in posesia unui loc de veci chiar si in Cimitirul Central.

 

Potrivit unei Hotarari de Consiliu Local din 9 martie, o persoana care detine un loc de veci intr-unul din cele trei cimitire clujene, poate sa il doneze doar rudelor de pana la gradul II, adica copii, nepoti sau verisori. Cu toate acestea, profitand de “criza” locurilor din cimitirul Central, in ziarele de mica publicitate continua sa apara astfel de anunturi. Iar preturile nu sunt deloc mici.

 

“Vand loc de veci in Cimitirul Central la pret de criza” sau “Pret 3.000 de euro. Vand loc de veci in Cimitirul Central. Este langa drum pe partea dreapta cum urcam. Este negociabil”, asa suna doua din anunturile luate la intamplare dintr-un ziar de mica publicitate local. Contactat telefonic, barbatul care a dat primul anunt spune ca este de acord sa vanda mormantul la pretul de 2.000 de euro. “Cu actele, vedem noi cum facem. Alea nu sunt problema. Mergem la notar si le spunem ca sunteti nepotul sau varul meu si facem un act de donatie, care este legal. Daca nu aveti dumneavoastra notar, am eu niste prieteni care ne ajuta”, spune barbatul care vrea sa vanda locul cat mai urgent pentru ca are nevoie de bani.

 

Sub aceasi forma este prezentat si al doilea anunt. “Este mai aproape de strada si cand mergeti nu trebuie sa urcati tot dealul. Va spun eu ca nu este nimic ilegal doar trebuie sa le zicem ca suntem rude. Ei nu au cum sa ceara mai multe acte”, spune vanzatorul, referindu-se la notari.

 

Oana Buzatu, purtatorul de cuvant al Primariei municipiului Cluj-Napoca arata ca notarii au obligatia legala de a verifica gradul de rudenie. “Noi tocmai de aceea am cerut un act legalizat la notar pentru a fi siguri de legatura de rudenie. Daca notarii fac acte legalizate din care atesta ca doi oameni fara legatura sunt frati, asta e de domeniul penalului, dar noi nu putem verifica aceste aspecte”, a declarat Buzatu.

 

Tudor Ravoiu

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV