De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, si-a prezentat in aceasta dimineata raportul de activitate pe ultimul an. Primele doua obiective de pe lista lui Alin Tise sunt stadionul municipal si aeroportul clujean. “Aeroportul clujean a fost primul aeroport regional al tarii si s-a inregistrat o crestere de 11% a numarului de pasageri si exista sase companii aeriene care opereaza de la Cluj spre 38 de destinatii. Am inceput demersurile pentru pista de 3.500 de metri, dosarul se afla la Ministerul Transporturilor si asteptam o finantare daca nu totala, macar partiala”, a explicat Tise.
Revitalizarea societatii Clujana a fost, si ea, unul dintre punctele prezentate in raportul de activitate. “Este unul dintre putinele branduri pe care noi le mai avem si tocmai din acest motiv dorim ca societatea sa continue sa existe pe piata, atat in Cluj, cat si in alte orase. S-a reluat dupa 11 ani exportul spre tari precum Irlanda si Franta sub marca Clujana”, a spus presedintele CJ. Un alt proiect important al anului 2009 a fost continuarea extinderii retelei de apa si canalizare si imbunatatirea serviciilor Companiei de Apa Somes. “S-au finalizat lucrarile la proiectul aferent masurii ISPA Cluj de aductiune din barajul de la Tarnita si s-au demarat lucrarile din cadrul programului POS Mediu”, a mai declarat Tise.
Pe lista de realizari s-a aflat si sistemul integrat de management al deseurilor. “Din vara lui 2010 nu mai avem voie sa folosim Pata Rat si trebuie sa se gaseasca o alta rampa ce nu trebuie inchisa. O varianta este langa actuala rampa, unde exista un teren, Turda este varianta a doua”, a precizat Tise.
UPDATE: Pentru demararea sistemului integrat de management al deseurilor, mai este necesar avizul de mediu, iar in cazul in care CJ nu poate obtine fondurile europene singura varianta ramane un parteneriat public-privat, acest lucru avand, insa, un efect asupra pretului pentru strangerea gunoiului. “Sunt convins ca va fi o mare batalie pentru gunoaie in Cluj-Napoca”, a afirmat Tise.
Gaz metan in zona Huedin
Considerata de presedintele CJ o zona moarta din punct de vedere economic, Huedinul urmeaza sa aiba o retea de gaz metan, aceasta urmand sa fie finalizata pana la sfarsitul anului aceasta. “Dorim ca odata cu aceasta retea sa atragem mai multi investitori spre Huedin. Exista chiar doua firme interesate de zona. In acest moment nu exista firme care sa aduca locuri de munca la Huedin”, a marturisit Tise. Nici capitolul sanatate nu a fost uitat, Consiliul Judetean obtinand in 2009 terenul necesar in vederea realizarii Spitalului Regional de Urgenta, iar in acest moment se interprind demersurile necesare in vederea finantarii proiectului.
Parcuri industriale
In 2009, parcurile industriale Tetarom au fost introduse in strategia de orientare catre atragerea de clienti, iar investitiile au continuat in Tetarom 3. “In acest an dorim sa identificam noi locatii, in vederea alegerii unui teren final pentru amenajarea unui Tetarom 4”, a spus Tise.
Alexandra Groza
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.