Cauta RSS Feed Schimba judetul

Ambasadorul Portugaliei sprijina Cluj-Capitala Culturala

Eveniment 13 Mai 2011 - 12:32 - Vizualizari: 848
Ambasadorul Portugaliei sprijina Cluj-Capitala Culturala

Proiectul Cluj-Napoca 2020 – Capitala Culturala Europeana este sustinut si de ambasadorul Portugaliei in Romania, Antonio Antes de Campos. Diplomatul a vizitat astazi Clujul si primaria orasului unde a fost primit de primarul Sorin Apostu.

Ambasadorul portughez Antonio Antes de Campos a efectuat astazi prima sa vizita la Cluj. “Este o onoare pentru mine sa ma aflu in orasul demneavoastra. Am realizat ca avem foarte multe lucruri in comun. Sper ca in 2020, cand Cluj-Napoca va fi Capitala Culturala Europeana sa fiu si eu aici”, a declarat oficialul.

Ambasadorul s-a interesat si de posibilitatile cresterii schimburilor economice intre cele doua tari. „Am discutat probleme legate Cluj-Napoca ca si pol investitional din Romania, dar si despre candidatura orasului nostru pentru obtinerea titlului de Capitala Culturala Europeana in 2020. Ne bucuram de faptul ca Excelenta Sa si-a aratat sprijinul pentru acest proiect al nostru”, a declarat primarul Sorin Apostu.

In Cluj-Napoca isi deruleaza activitatea zece companii cu capital portughez si aici locuiesc 27 de cetateni portughezi, potrivit datelor furnizate de Primaria Cluj-Napoca.

Alexandra Pacurar
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV