Cauta RSS Feed Schimba judetul

Ameninţat cu pistolul la cap pentru că traversa prea încet

Eveniment 09 Februarie 2012 - 12:33 - Vizualizari: 486
Ameninţat cu pistolul la cap pentru că traversa prea încet

 

Un bărbat de 24 de ani riscă închisoare după ce i-a pus unei alte persoane pistolul la tâmplă pentru că aceasta din urmă trecea prea încet strada. Bărbatul din Turda şi-a recunoscut gestul şi l-a motivat prin faptul că pietonul era beat.

Totul s-a petrecut în 7 ianuarie 2008, dar dosarul a ajuns pe mâna judecătorilor abia în urmă cu câteva luni. În dimineaţa acelei zile Ioan Todor se afla la volanul maşinii sale oprind la trecerea din Piaţa Unirii, colţ cu Bulevardul Eroilor pentru a da prioritate pietonului. Pietonul nu dădea semne că se grăbeşte, lucru care l-a iritat la culme pe Ioan Todor. Acesta a coborât din maşină cu un pistol în mână şi i l-a pus pietonului la tâmplă, ameninţându-l că dacă nu se grăbeşte îl va împuşca.

Omul a început să strige, iar întreg incidentul a fost observat de mai mulţi martori care se aflau în zonă. La scurt timp, şoferul s-a urcat înapoi în maşină şi a plecat. Un echipaj de poliţie l-a oprit însă în trafic şi i-a cerut să predea pistolul, dar bărbatul a negat că ar avea vreo armă spunând că l-a ameninţat pe pieton cu degetul. Oamenii legii au percheziţionat maşina şi au găsit înăuntrul acesteia un pistol marca GAP cu calibru de 9 mm de culoare neagră cu gaze iritant lacrimogene.

În luna noiembrie 2011 Judecătoria Cluj-Napoca l-a condamnat pe bărbat la o pedeapsă de cinci luni de închisoare, pedeapsă care l-a nemulţumit pe bărbat, acesta sperând să obţină astăzi o pedeapsă mai blândă din partea judecătorilor Curţii de Apel Cluj, acolo unde s-a judecat recursul său.

 

Tudor Răvoiu

Foto: citynews.ro

 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV