Cauta RSS Feed Schimba judetul

Analize gratuite pentru depistarea bolilor renale

Eveniment 11 Martie 2010 - 13:45 - Vizualizari: 915
Analize gratuite pentru depistarea bolilor renale

Primaria municipiului Cluj-Napoca, impreuna cu sectia de urologie a Spitalului municipal Clujana a demarat o campanie de depistare a bolilor renale, in contextul in care luna martie este luna preventiei impotriva bolilor renale, iar astazi este Ziua Mondiala a Rinichiului.

 

 

"Demaram o campanie de screening pentru depistarea principalelor boli renale. In baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie se vor efectua o serie de investigatii complete si gratuite pentru depistarea afectiunilor renale, la cabinetul 51 al Spitalului Municipal. Campania va incepe in 15 martie si va dura doua luni, dar se va prelungi daca este nevoie, pana cand sunt investigati toti pacientii doritori", a declarat primarul Sorin Apostu.

 

 

A doua etapa a campaniei se va desfasura in perioada 15 - 25 august si va avea doua componente. Prima se refera la constientizarea cetatenilor cu privire la pericolul consumului de ciuperci necomestibile, aceasta desfasurandu-se in parteneriat cu Spitalul Clinic de Copii. "Consumul de ciuperci necomestibile poate altera ireversibil functia renala la copii. In acelasi timp se va desfasura un program de informare si promovare a donarii de organe de la pacientii aflati in moarte cerebrala", a explicat primarul.

 

 

Aceste actiuni au la baza faptul ca 1 din 10 clujeni dezvolta pe parcursul vietii o boala cronica de rinichi, potrivit datelor publicate de municipalitate.

 

Alexandra Pacurar

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.