Cauta RSS Feed Schimba judetul

Angajatii Bechtel, o noua runda de negocieri cu Guvernul

Eveniment 21 Ianuarie 2011 - 11:43 - Vizualizari: 473
Angajatii Bechtel, o noua runda de negocieri cu Guvernul

Sindicalistii Bechtel vor avea, pana la sfarsitul lunii ianuarie, o runda de negocieri cu Guvernul, pentru a evita concedierea a 825 de salariati. Liderul sindicatului Transilvania, care reprezinta interesele muncitorilor de la Bechtel, a declarat ca a cerut o intalnire cu reprezentantii Ministerului Transporturilor si cu cei ai constructorului Autostrazii Transilvania si asteapta un raspuns in aceste zile.

Intre timp, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Cluj a acceptat cererea de prelungire cu zece zile a datei la care compania Bechtel intenioneaza sa suspende contractele celor peste 800 de angajati. Notificarile de concediere trebuiau trimise ieri, insa data a fost amanata pana la sfarsitul lunii ianuarie.

La Autostrada Transilvania sunt angajate, in prezent, 1.005 de persoane, care pana in data de 17 ianuarie au fost in concediu de odihna. Situatia lor este incerta in acest moment. “Unii stau acasa, in somaj tehnic, altii mai muncesc”, a declarat Vasile Lup. Daca pana la sfarsitul lunii ianuarie nu vor fi gasite fonduri pentru continuarea lucrarilor la Autostrada Transilvania, cei 825 de angajati vor intra in preaviz.

Ioana Oros
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV