Cauta RSS Feed Schimba judetul

Apostu şi Stoia, la închisoare ca la hotel

Eveniment 01 Februarie 2012 - 16:07 - Vizualizari: 3503
Apostu şi Stoia, la închisoare ca la hotel

După mutarea lor de la penitenciarul de maximă siguranţă Gherla la spitalul penitenciar din Dej, condiţiile în care sunt ţinuţi în arest Călin Apostu şi Sorin Stoia se aseamănă cu cele dintr-un hotel de două stele.

Dacă la început aceştia erau nevoiţi să îşi petreacă întreaga zi în celule neaerisite, friguroase şi fără să aibă posibilitate de a face orice fel de activitate recreativă, acum cei doi au dreptul la câteva ore de plimbare, televizor în cameră, dar mai ales de discreţie faţă de restul deţinuţilor.

Geanina Modrea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Penitenciar din Dej a refuzat să precizeze care este diagnosticul stabilit pentru cei doi. "Ei au o afecţiune cronică şi tot ce vă putem spune este că aceştia sunt supuşi unui tratament de specialitate şi unor investigaţii amănunţite. Perioada lor de internare va fi dictată de evoluţia stării lor de sănătate", a explicat aceasta.

Este posibil ca "sejurul" celor doi la Dej să fie doar de câteva zile deoarece, potrivit practicii, numai în cazul bolnavilor aflaţi în fază terminală perioada de internare este mai mare de două săptămâni. "Ei nu sunt într-o stare gravă. Nu se poate spune că au un tratament preferenţial. Noi avem saloane de şase paturi şi de două paturi, iar cei doi sunt ţinuţi într-un salon de două paturi. Au televizor în cameră şi au dreptul la două ore de plimbare pe zi", a explicat aceasta.

Totodată, Sorin Apostu şi Călin Stoia au dreptul de a primi vizite, dar şi pachete. Pachetele lor sunt însă controlate atent de către gardieni pentru ca acestea să nu conţină obiecte interzise. Reprezentanta spitalului penitenciar a mai precizat că transferul celor doi s-a făcut în urma unei scrisori medicale date de medicul de la penitenciarul Gherla. "Nu se poate spune că e o făcătură pentru că ar fi fost depistaţi. Am mai avut astfel de cazuri în trecut şi am trimis înapoi persoanele în cauză", a mai spus aceasta.

 

Tudor Răvoiu

Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV