De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Arbitrul Sorin Corpodean, arestat preventiv pentru 29 de zile in data de 23 aprilie sub acuzatia de luare de mita, va fi eliberat in aceasta seara. Cererile de eliberare sub control judiciar formulate de arbitrii Sorin Corpodean si Marcel Savaniu au fost admise de catre magistratii Tribunalului Arges, iar astazi cei doi vor fi eliberati.
Sorin Corpodean, precum si arbitrul Marcel Savaniu si vicepresedintele autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Marcel Lica, au fost acuzati pentru ca ar fi primit mita de la Cornel Penescu, patronul FC Arges, pentru a favoriza echipa patronata de acesta in unele meciuri. Penescu l-ar fi mituit pe Savaniu cu 3.000 de dolari, pe Lica cu 2.000 de dolari, iar pe Corpodean cu 15.000 de dolari in doua transe, dar si cu sase sticle de vin de colectie si una de whiskey. Procurorii au emis marti ordonante de retinere de 24 de ore pentru cei trei.
Amintim ca, in urma cu trei zile, Magistratii Tribunalului Arges au respins cererea de eliberare conditionata sub control judiciar a arbitrului Sorin Corpodean, considerand-o neintemeiata.
Raluca Grecu
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.