De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Tribunalul Cluj a publicat astazi datele bilantului pe anul 2008, iar cifrele rezultate indica faptul ca in anul care a trecut Ministerul Justitiei a acordat acestuia fonduri de peste 37 de milioane de lei, dar nivelul datoriilor Tribunalului catre furnizori este de 900.000 de lei.
In ceea ce priveste volumul de munca, acesta a crescut cu peste 7.200 de cauze, inregistrandu-se un total de 60.000 pe intreg anul 2008 la Tribunalul Cluj si la instantele din raza acestuia. "Activitatea Tribunalului Cluj pe 2008 a insemnat peste 10.300 de cauze, mai mult cu 1.067 decat in anul 2007. Fiecarui judecator al tribunalului i-au revenit in medie 688 de cauze", a declarat Presedintele Tribunalului Cluj, judecatorul Sorina Siserman. In functie de operativitate, clasamentul instantelor din judet claseaza pe prima pozitie Cluj-Napoca, urmat de Turda, Dej si Gherla.
Indicele de operativitate calculat pentru anul care a trecut este de 93,25%, pe primul loc clasandu-se sectia Civil a tribunalului, apoi cea de Penal, iar pe locul al treilea ca operativitate se afla sectia de Contencios-Administrativ. Una dintre problemele majore care au impiedicat buna desfasurare a activitatilor instantei a fost comunicarea postala, fapt care a dus la amanarea a unui numar mare de dosare. Pentru acest sector sunt cheltuite 47% din fondurile destinate cheltuielilor materiale, potrivit informatiilor furnizate de Sorina Siserman.
Alexandra Pacurar
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.