Cauta RSS Feed Schimba judetul

BISTRITA-NASAUD: 4 morti, intr-un accident pe DN 17 (FOTO)

Eveniment 21 August 2011 - 07:13 - Vizualizari: 12753
BISTRITA-NASAUD: 4 morti, intr-un accident pe DN 17 (FOTO)

FOTO: Patru persoane si-au pierdut viata si alte sapte au fost ranite grav, dupa ce cele doua autoturisme in care se aflau s-au lovit frontal, pe DN 17, in zona localitatii Tureac.

Din primele cercetari ale politistilor rezulta ca soferul unui autoturism care se deplasa catre Pasul Tihuta nu s-a asigurat in momentul in care a efectuat o manevra de depasire pe linie continua, fiind izbit frontal de un autoturism care circula din sens opus.

Soferul vinovat de producerea acidentului si un ocupant al masinii si-au pierdut viata pe loc, iar alte noua persoane, aflate in cele doua autoturisme implicate in accident au fost preluate de echipajele SMURD si ale ambulantei in stare grava..

De putin timp a fost scos dintre fiarele contorsionate de catre pompieri si soferul autoturismului care circula regulamentar, starea acestuia fiind extrem de grava.

Mai bine de o ora circulatia pe DN 17 a fost oprita, in momentul de fata aceasta desfasurandu-se pe un singur fir.

UPDATE 08.25 Purtatorul de cuvant alm Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bistrita-Nasaud, mr. Vasile Trifan a declarat in direct, la Realitatea TV ca numarul persoanelor decedate in urma gravului accident de la Tureac a ajuns la trei.

UPDATE 10.00 Purtatorul de cuvant al ISU B-N, mr. Vasile Trifan, spune ca de putin timp inca o persoana a decedat la Spitalul Judetean, ridicand bilantul mortilor la patru.Elicopterul SMURD a fost chemat de doua ori sa preia mai multi raniti.

UPDATE 10.30 Conform unui comunicat al Inspectoratului Judetean de Politie Bistrita-Nasaud, accidentul s-a petrecut pe fondul depasirii neregulamentare. Purtatorul de cuvant al IPJ B-N, subinspector Antonela Gorgan, spune ca accidentul s-a soldat cu decesul a 4 persoane, iar 6 persoane au fost ranite grav si 2 ranite usor.

Astfel cercetarile preliminarii ale politistilor au stabilit faptul ca in aceasta dimineata, in jurul orei 05.00, in localitatea Tiha Birgaului, pe DN 17, conducatorul auto C. Ionut  de 22 ani din Bistrita Birgaului,  a intrat intr-o depasire fara sa se asigure, a patruns pe contrasens, unde s-a colizionat frontal cu autoturismul (inmatriculat in Italia) condus regulamentar din sens opus de S. Vijai de 21 ani, din Gura Humorului, jud.Suceava.

"Din accident au rezultat decesele ambilor conducatori auto, al lui C. Gavril de 21 ani din Bistrita Birgaului, pasager in primul autoturism si a Elenei L., de 30 ani din Vama, judetul Suceava, pasagera in al doilea autoturism, ranirea grava a lui T. Ionica de 20 ani, M. Teodor de 17 ani, P. Dan de 21 ani, P. Ionut  de 17 ani, toti din Bistrita Birgaului, pasageri in primul autoturism, L. Catalin de 11 ani si L. Narcis de 4 ani ambii din Vama, jud.Suceava, pasageri in cel de-al doilea autoturism.

De asemenea, au fost raniti usor  B. Leon de 21 ani din Tureac si L.Viorel de 31 ani din Vama jud. Suceava, pasageri in cele doua autoturisme.", spune Antonela Gorgan.

Cristian Silasi

Taguri: accident, tureac, dn 17
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.