De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Prim-ministrul Emil Boc a sosit la Cluj-Napoca in urma cu cateva minute pentru a se alatura intrunirii Asociatiei Municipiilor din Romania. Presedintele AMR, Gheorghe Falca si-a prezentat premierului principalele puncte ale dezbaterii de astazi. In continuare, Emil Boc si-a exprimat punctul de vedere cu privire la importanta descentralizarii, mai ales in invatamant si sanatate.
Parteneriat intre guvernarea centrala si cea locala
“Este clar ca Romania nu se poate moderniza fara un parteneriat puternic intre guvernarea centrala si cea locala. Acest Guvern crede mai mult decat niciodata ca prin descentralizare, conferirea de atributii si conferirea de solutii financiare pentru autoritatile locale se poate moderniza aceasta tara”, a declarat premierul. Acesta a insistat ca procesul de descentralizare ramane prioritatea majora a Guvernului urmarindu-se doua axe: de apropiere a cetateanului de administratia locala si oferirea de solutii financiare. Boc a adus in discutia si aplicarea acestui principiu in noua lege a educatiei.
“Noua lege a educatiei contine principiul descentralizarii, ceea ce inseamna atributii concrete pentru primarii si pentru scoli in stabilirea actului educational. Noul sistem de invatamant va fi alcatuit din o treime scoli si o treime parinti, cu accent pe o descentralizare a curiculei si materiilor studiate. Comunitatile locale vor putea stabili ce discipline se vor studia in scoala pana la 12% din totalul materiilor”, a adaugat prim-ministrul. Emil Boc a explicat ca aceasta masura va ajuta la crearea unei forte de munca pregatite in conformitate cu particularitatile locale, dand ca exemplu existenta companiei Nokia la Cluj, care ar impune introducerea mai multor ore de informatica.
Descentralizare si in sistemul sanitar
Premierul a amintit si de programul “ambitios” al Ministerului Sanatatii privind descentralizarea in sistemul sanitar. O a doua componenta detaliata de Boc a fost ceea a fondurilor europene. “Romania poate sa iasa din criza prin utilizarea de fonduri europene. In acest caz, Guvernul este in mainile voastre pentru ca implementarea de proiecte sta in mainile administratiilor locale”, a mai spus premierul, accentuand importanta scurtarii termenelor de la anuntarea unei proiect pana la implementarea lui. Un nou instrument pe care Guvernul il pune la dispozitia administratiilor locale pentru absorbtia de fonduri europene sunt garantiile guvernamentale. “Statul, prin mecanismul guvernamental, ofera garantie, astfel ca puteti merge la orice banca si o sa primiti suma necesara pentru co-finantare in proiectele europene, urmand ca apoi suma sa fie returnata statului”, a afirmat premierul.
Cheltuieli dublate
Alta lege care va fi modificata este legea achizitiilor publice, care potrivit lui Boc se afla in lucru la Ministerul Finantelor pentru a se clarifica aspecte precum ofertele care sunt sub pretul din studiul de fezabilitate, alegerea celei mai bune solutii si scurtarea termenelor. In final, seful Guvernului a dezbatut problema abuzurilor din programele de asistenta sociala, asigurand ca Guvernul este deschis sa le elimine. “Intre 2006 si 2009 s-au dublat cheltuielile cu concediile medicale in Romania. Aceasta este doar o alta procedura de a ne fura unii pe altii. La fel si cu pensiile pentru invaliditate. Stim ca sunt abuzuri la concediile medicale, la pensiile de invaliditate pe legea 76, stim ca dam ajutoare sociale la persoane care au Mercedes-uri in curte, dar toate acestea se vor incheia pentru ca trebuie sa facem economii”, a incheiat prim-ministrul.
UPDATE: La intalnirea de astazi au luat parte 19 primari si reprezentanti ai administratiilor locale, parlamentarii clujeni Serban Radulescu, Mihail Hardau, Daniel Buda, Petru Calian, Mircia Giurgiu, prefectul de Cluj Florin Stamatian, presedintele Consiliului Judetean, Alin Tise, ministrul Vasile Blaga si premierul Emil Boc.
Alexandra Pacurar
Alexandra Groza
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.