Cauta RSS Feed Schimba judetul

Cazari insuficiente pentru delegatia clujeana la Pecs

Eveniment 28 August 2010 - 15:29 - Vizualizari: 611
Cazari insuficiente pentru delegatia clujeana la Pecs

Consiliul Local (CL) a aprobat in sedinta de joi alocarea sumei de 18.500 de lei pentru organizarea Zilelor Clujului la Pecs, Capitala Culturala Europeana in 2010, si deplasarea unei delegatii clujene in orasul maghiar in perioada 17-19 septembrie. Problema pe care au intampinat-o autoritatile locale clujene este lipsa locurilor de cazare pentru delegati.

 

“Cea mai mare problema e lipsa locurilor de cazare in Pecs. Cautam alte locuri de cazare si incercam sa majoram si numarul membrilor delegatiei”, a declarat la finalul sedintei de joi viceprimarul Laszlo Attila.

 

Costurile care trebuie acoperite de la bugetul local sunt cele pentru transportul cu autocarul (6.500 de lei), receptia in aer liber si degustarile de produse traditionale romanesti (4.000 de lei), masa, cazare si organizarea de evenimente sustinute de artisti clujeni (5.800 de lei) si pentru materiale publicitare, cadouri, protocol (2.200 de lei).

 

Delegatia oficiala este condusa de primarul Sorin Apostu, iar in autocarul care va pleca spre Pecs vor urca si viceprimarul Laszlo Attila, consilierii locali Constantin Tomos, Teo Peter si formatia Altar, Gheorghe Vuscan, Molnos Lajos, Emanuel Chira, presedintele sindicatului Civitas, Valer Suciu, reprezentantul aceluiasi sindicat, Dumitru Bibina, seful Regiei Autonome de Transport Urban Calatori, Liviu Neag, si membrii ansamblului folcloric al regiei, directorul Cantinei Primariei, Gelu Visan, impreuna cu doi bucatari, directorul Case de Cultura a Studentilor, Dan Brudascu, seful serviciilor de protocol, evenimente, turism Florin Morosanu, inspectorul Biroului relatii externe, Cristina Muntean, si inspectorul Tamas Szabo, de la Biroul de strategii de dezvoltare locala.

 

In cele trei zile ale evenimentului, delegatia clujeana va oferi, pe langa mesele in aer liber si concerte, expozitii, recitari de poezie si un inedit turneu de baschet al oraselor infratite.

 

Alexandra Pacurar
Foto: wikipedia.org    

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • x | 28 Aug 2010 | 22:19
    numarul delegatilor din Pecs care au fost prezenti cu ocazia zilelor maghiare din cluj a fost 3: primarul, un functionar si soferul lor, iar voi mergeti cu autocarul si faceti risipa pe spatele nostru
  • x | 28 Aug 2010 | 22:15
    oare nu ar fi frumos sa luati cu voi si cativa clujeni de rand? ca doar datorita lor sunteti acolo unde sunteti, si aveti privilegiul sa aruncati pe geam cu banii nostri!!!