De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Unii sunt mai harnici, alţii mai tăcuţi, dar toţi sunt consilieri judeţeni. Publicarea rapoartelor de activitate pe anul 2011 a oferit o privire de ansamblu asupra activităţii consilierilor judeţeni clujeni. În timp ce unii au atins un număr record de intervenţii, alţii au luat cuvântul de foarte puţine ori. Printre ei au fost şi consilieri care nu au crezut necesar să menţioneze la câte şedinţe au participat ori câte proiecte de hotărâri au iniţiat.
Campionul luărilor de cuvânt este PSD-istul Dan Canta, iar cel mai tăcut dintre consilierii judeţeni este PDL-istul Mircea Herman, cu toate că acesta din urmă a participat la toate şedinţele de plen.
“Ăia au abuzat de timpul meu”, a explicat consilierul Mircea Herman despre faptul că alţi colegi au avut zeci şi chiar sute de intervenţii.
Cei mai mulţi dintre consilieri au participat aproximativ la 80% dintre şedinţe şi au iniţiat proiecte de hotărâri alături de colegii lor de partid. Consilierul Marius Bălaj a depus o declaraţie de activitate succintă, declarând că “descrierea în amănunt a activităţilor presupune mult timp şi spaţiu”.
Consilierii judeţeni cu cele mai multe intervenţii
Dan Canta - PSD - 194 de intervenţii
Vakar Istvan UDMR - 83 de intervenţii
Teodor Pop Puşcaş - PSD - 63 de intervenţii
Alexandru Coroian - PDL -58 de intervenţii
Ovidiu Turdean - PDL - 51 de intervenţii
Consilierii judeţeni cu cele mai multe şi cele mai puţine prezenţe
Ilie Cornoiu - PRM, Mircea Herman - PDL, Călin Tuluc - PDL şi Sztranyiczki Szilárd - UDMR au participat la toate şedinţele. Cei care au ratat cele mai multe şedinţe sunt Ovidiu Turdean - PDL, Szedilek Lenke - UDMR, Alexandru Coroian – PDL.
Alexandra Groza
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.