Cauta RSS Feed Schimba judetul

Cisternă cu motorină răsturnată la Câțcău. Șoferul a murit

Eveniment 02 Februarie 2012 - 15:25 - Vizualizari: 680
Cisternă cu motorină răsturnată la Câțcău. Șoferul a murit

În urmă cu aproximativ o oră un accident grav a avut loc în localitatea Câțcău, pe direcția dinspre Dej spre Baia Mare.

Aurel B., șoferul unei autocisterne care transporta 25.000 de litri de motorină a pierdut controlul mașinii într-o curbă și s-a răsturnat. În urma impactului puternic, șoferul a fost prins în cabină și a decedat. În momentul de față circulația este blocată pe ambele sensuri, potrivit purtătorului de la IPJ, Anca Sidonia Purdea, cauzele accidentului fiind încă necunoscute.

Autocisterna avea numere de Constanța.

UPDATE:  La fața locului s-a deplasat un echipaj de intervenție al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj. Totodată, a fost trimisă și o mașina cu apă și spumă care să intervină în cazul unei explozii. Potrivit lui Andrei Biriș, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, nu mai există pericol de explozie.

Șoferul autocisternei care transporta păcură a decedat, prins în cabina mașinii. Cadavrul nu a putut fi încă scos de acolo

Ramona Costea

Foto: arhiva

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV