Cauta RSS Feed Schimba judetul

Cladirile-fantoma din Turda si Campia Turzii

Eveniment 03 Mai 2010 - 12:43 - Vizualizari: 1616
Cladirile-fantoma din Turda si Campia Turzii

Cladirile lasate de izbeliste in Turda si Campia Turzii sunt pe de-o parte rezultatul unei proaste administrari si dezinteresului, iar pe de alta o consecinta a perioadei de tranzitie
Cea mai marcanta cladire din Turda, simbol al investitiilor esuate din ultimii ani ai regimului communist, este Casa de Cultura.

 

Mastodontul din fier si beton este amplasat in imediata vecinatate a Primariei Turda  si, conform unei legende urbane, a fost ridicata pe un teren blestemat. Fundatia actualei Case de Cultura este pe ruinele unei Biserici Evanghelice-Lutherane de Confesiune Augustana, care a fost demolata de regimul comunist. Printre turdeni se spune ca un preot a blestemat locul astfel incat nimic sa nu mai poata fi zidit pe locul vechii biserici. Blestem sau nu, vechea Biserica a fost demolata in 1986 cu acceptul Sinodului Lutheran din Sibiu, iar de aproape un sfert de veac cladirea Casei de Cultura nu a fost finalizata.

 

Constructie in paragina de 135 de miliarde de lei vechi

 

Constructia lasata in paragina evaluata la circa 135 de miliarde de lei a avut un drum sinuos. In 2004 a fost incredintata Ministerului Justitiei cu titlu gratuit pentru construirea Palatului de Justitie, cladire ce urma sa adaposteasca Judecatoria, Parchetul si Cartea Funciara. In februarie 2008, autoritatile locale revoca hotararea Consiliului Local in 2004, deoarece in decurusul celor patru ani Ministetul Justitiei nu a demarat lucrarile de finalizare a cladirii. In decembrie 2009, Consiliul Local revine si aproba un Plan Urbanistic de Detaliu pentru viitorul Palat de Justitie.

 

Alte cladiri abandonate

 

Printre „cladirile fantoma” ale orasului cu o evolutie la fel de sinuoasa este si Blocul O, situat in Piata Romana, in  sensul giratoriu. La fel ca si Casa de Cultura, imobilul langa care zacut zece ani o macara, a fost incredintat Ministerului de Interne in 2001-2002, a fost preluat din nou de administratia publica locala in 2004, iar apoi din nou repartizat aceluiasi minister. Astazi, pe zidurile netencuite ale blocului si-a facut aparitia iedera, iar pe acoperis incepe sa prinda radacini, cu timiditate, un plop.

 

In cartirerul Oprisani, cu deschidere la strada, isi are sediul Automobil Clubul Roman Turda. In curtea ACR-ului functioneaza acum o spalatorie auto, dar chiar la strada cladirea este devastata cu geamurile si usile sparte. Potrivit directorului ACR Cluj, Cezar Dumitrache, momentan nu prea e nimic de facut, iar cei de la ACR nu au cum sa asigure securitatea cladirii.

 

„Plangeri la Politie nu am facut pentru ca nu are rost. Am intocmit un deviz de refacere a cladirii, trimis spre sediul central din Bucuresti. Estimativ va pot spune ca doar pentru lucrari de cosmetizare si refacere a  hidroizolatiei ar fi vorba de circa 50.000 de lei. Suma pentru o renovare completa a cladirii este insa mult mai mare” a declarat   Dumitrache.

 

Cladirea celor patru partide

 

In Campia Turzii este un alt exemplu al imobilelor cazute in ruina in ultimii ani. Situat pe strada Aurel Vlaicu nr 1, la doar catitva zeci de metri de artera centrala a orasului, imobilul a  adapostit ani de zile sediile PUNR, PRM, PD si PNL, pana cand a fost retrocedat fostilor proprietari. “Cred ca retrocedarea a a fost facuta prin 2004 sau 2005 in baza Legii 10.

 

Actualul proprietar este un cetatean evreu din Israel” spune Nicolae Stefan, juristul Primariei CampiaTurzii. Cum imobilul a trecut din proprietate publica in proprietate privata nimeni nu s-a mai interesat de starea acestuia, cu exceptia hotilor, care au spart si au distrus totul prin interior.

 

Unii ar spune ca imobilul de pe Aurel Vlaicu este asemeni Romaniei post-revolutionare: cu semnul partidelor pe ea, sparta si jefuita la colt de strada.

 

Horea Hudrea

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • calin | 02 Nov 2010 | 13:47
    Da din pacate.....i-si bat joc de banii nostrii.
    Din pacate si prin cluj este aceasi situatie.....de ce nu incercati sa aflati ce este cu cladirea din Cluj,Manastur(zona "Colina")...care din cite stiu trebuia sa fie cel mai mare spital de urgente din tara,.....pe el deja isi face loc "timid"o padurice.

Stiri Somes TV