De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
In vederea unei expuneri cat mai clare a proiectelor incluse in Planul Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) al polului de crestere Cluj-Napoca, municipalitatea a creat o harta in care sunt incluse localitatile ce vor beneficia de pe urma celor 82 de milioane de euro (fondurile de care dispune Clujul ca urmare a statutului de pol de crestere). In urma unei analize a acestei harti, punctul-cheie in care se concentreaza cele mai multe proiecte este centrul Zonei Metropolitane Cluj, Cluj-Napoca.
Un numar mare de initiative pentru Cluj-Napoca sunt cele legate de serviciile sociale – realizarea unor locuinte sociale, centre sociale integrate, un centru maternal, un complex de servicii de recuperare pentru copii cu handicap sever sau centrul multifunctional de servicii integrate pentru varstnici.
Infrastructura urbana reprezinta cele mai costisitoare investitii si include reabilitarea si modernizarea liniilor de tramvai din oras, restaurarea ansamblului Parcul Central “Simion Barnutiu” si cladirea Cazino, refacerea infrastructurii orasului-comoara (trasee turistice), extinderea liniei de troleibuz (gara – zona industriala – aeroport), modernizarea tramei stradale de acces la zona industriala (proiect planificat si pentru comuna Baciu), crearea unui centru judetean comunitar si modernizarea Parcului Etnografic National “Romulus Vuia”.
La acelasi capitol intra si modernizarea si extinderea sistemului de transport in Zona Metropolitana Cluj si crearea unei retele de self service de biciclete. In plus, pentru zona Cluj-Napoca este vizat si un proiect de dezvoltare a parcului industrial Tetarom I.
Pe harta PIDU sunt marcate localitatile Cluj-Napoca, Floresti, Apahida, Baciu, Cojocna, Jucu, Chinteni. Toate, in afara de Jucu sunt vizate de proiectul de extindere a transportului in comun. In plus, la Floresti mai este prevazut un centru maternal si includerea in reteaua pentru biciclisti din care mai face parte si Apahida. In aceeasi localitate vor fi realizate si doua case faimiliale, potrivit PIDU. La Jucu se urmareste cresterea potentialului economic prin dezvoltarului parcului Tetarom III, dar si un centru de recuperare neuropsihiatrica.
Financiar, cea mai parte parte a fondurilor o vor absorbi proiectele implementate in Cluj-Napoca si anume peste 490 de milioane de lei (inclusiv cofinantarile beneficiarilor), in timp ce comunele sunt puncte cuprinse in investitiile finantate din suma mentionata. In Chinteni, Cojocna si Baciu nu vor fi dezvoltate proiecte individuale, acestea fiind incluse in investitiile de amploare enuntate.
Localitatea Floresti figureaza cu un proiect social de 136 de mii de lei, la Jucu investitiile ajung la aproape 11,2 milioane de lei pentru mediul economic si al serviciilor sociale, iar la Apahida va exista un centru social de 311 mii de lei. Din punct de vedere economic, pe langa cele 490 de milioane de lei peste 81,2 milioane de lei vor fi investite in centre de profil din apropierea municipiului.
Alexandra Pacurar
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.