Cauta RSS Feed Schimba judetul

Cum se plimba opt luni un cadavru intre Cojocna si Apahida

Eveniment 03 Martie 2010 - 13:45 - Vizualizari: 6103
Cum se plimba opt luni un cadavru intre Cojocna si Apahida

Cadavrul unui barbat decedat in urma cu opt luni se afla inca in camera frigorifica a Institutului de Medicina Legala Cluj deoarece nimeni nu vrea sa il inmormanteze. In varsta de 55 de ani, Alexandru Papp si-a gasit sfarsitul anul trecut, pe 21 august, in satul Cara, din comuna Cojocna. In urma necropsiei a rezultat ca acesta a avut o moarte "violenta, cauzata de asfixie mecanica prin obstructionarea cailor respiratorii superioare cu bol alimentar".

 

Dupa intocmirea actelor necesare de catre IML Cluj, a inceput si aventura. Decedatul avea domiciliul legal in comuna Apahida si flotantul pentru comuna Cojocna, astfel ca reprezentantii IML au contact Primaria Cojocna. Aici s-au lovit de refuzul primarului Sorin Ranga, care nju a dorit sa il inmormanteze deoarece nu are domiciliul stabil la el in comuna.

 

“Omul respectiv doar a trecut prin Cojocna si avea domiciliu pe Apahida, asa ca nu noi trebuie sa il inmormantan, ci cei de acolo”, a declarat viceprimarul comunei Cojocna, Stefan Balog, pentru citynews.ro. La randul sau, primarul comunei Apahida refuza sa achite cheltuielile de inmormantare, motivul fiind flotantul barbatului decedat. “Daca omul a murit acolo, trebuie sa il ingroape ei si noi asa facem la noi in comuna. A mai fost un caz in care am primit de la IML un decedat, dar de data aceasta nu mai cedam”, a spus Ionel Farcas, primarul comunei Apahida, pentru citynews.ro.

 

Reprezentantii IML Cluj au apelat la ajutorul consilierului judetean Mihai Szeplekan pentru a se gasi o solutie. “Cei de la IML s-au oferit sa duca gratis corpul barbatului pana in comuna Cojocna si cei de la acolo doar trebuie sa plateasca un sicriu de aproximativ 300 de lei si sa ii gaseasca un loc de veci. De exemplu, la Cluj-Napoca daca moare un om al strazii sau cineva fara rude, fie ca e din Constanta, este ingropat de municipalitate pe Valea Chintaului”, a declarat acesta.

 

“Cadavrul sta la noi din luna august si niciunul dintre primari nu vrea sa-l inmormanteze, desi normal e sa-l ridice cei din comuna Cojocna, pentru ca acolo a decedat. Noi avem spatii putine de depozitare, dar nu il putem scoate in strada”, a declarat Radu Vieru, de la IML Cluj. Reprezentnatii IML spera ca problema sa se rezolve in aceasta saptamana, altfel se vad nevoiti sa ceara ajutorul Consiliului Judetean pentru taxa de inmormantare.

 

Alexandra Groza

Taguri: apahida, cojocna, cadavru, iml
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV