Cauta RSS Feed Schimba judetul

Curtea de Conturi. Acţiune în forţă la UTCN

Eveniment 06 Ianuarie 2012 - 15:26 - Vizualizari: 2147
Curtea de Conturi. Acţiune în forţă la UTCN

Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) a înregistrat ilegal datoriile din taxele de şcolarizare şi nu a încasat taxele de la toţi studenţii străini, arată ultimul raport public al Curţii de Conturi. Pe lângă aceste situaţii, au fost depistate şi alte probleme care vor trebui remediate în cel mai scurt timp.

Curtea de Conturi a sesizat mai multe situaţii de ilegalitate în activitatea financiar-contabilă a UTCN. “Înregistrarea în contabilitate a debitelor din taxe de şcolarizare s-a efectuat contrar prevederilor legale întrucât a fost identificată existenţa unei diferenţe în sumă de 1.860 mii lei între evidenţa contabilă sintetică şi cea analitică, au fost efectuate anulări/restituiri de debite în sumă totală de 5.554 mii lei fără documente justificative, precum şi obligaţii în sumă de 1.494 mii lei cu scadenţa la plată în anul bugetar 2011”, se arată în documentul publicat ieri.

De asemenea, UTCN va trebui să refacă toate actele privind restituirea de taxe de şcolarizare în valoare totală de 422.000 de lei pentru că acestea nu au fost îndosariate, păstrate şi arhivate în mod corespunzător. Referitor la aceste taxe, reprezentanţii Curţii de Conturi au constatat că nu au fost stabilite, înregistrate şi încasate în toate cazurile taxele pentru studenţii străini, existând o datorie de 5.100 de euro. Mai mult, nu a fost înregistrată oficial nici anularea unei datorii de 17.196 de euro pentru studenţii exmatriculaţi.

La verificarea Curţii de Conturi, cei de la UTCN nu au putut prezenta acţiunile deţinute de universitate la o societate comercială în valoare de 411.000 de lei, deşi acestea figurau în evidenţa instituţiei.

Curtea de Conturi a dispus mai multe măsuri de corectare a acestor situaţii, însă nu au putut preciza un termen limită pentru acest lucru.

Alexandra Păcurar
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV