Cauta RSS Feed Schimba judetul

"E cea mai spurcată criză dintre câte-au fost în România"

Eveniment 01 Februarie 2012 - 14:32 - Vizualizari: 1596
"E cea mai spurcată criză dintre câte-au fost în România"

Are 100 de ani, a trecut prin două războaie mondiale și perioade de criză despre care învățăm din manualul de istorie. A prins marile devalorizări de după război și ambițiile faraonice ale lui Ceaușescu. Dar spune că vremurile de acum i se par cele mai periculoase. Și asta din cauza mentalității noastre.

Vasile Ilieș - Bunicul, cum îi spune toată lumea - fost rănit de două ori în cel de-Al Doilea Război Mondial și a reușit să se vindece ajutat doar de tinctura de iod și fașe, medicații care erau, în acele vremuri, singurele remedii pentru aproape orice durere. A avut ani, spune familia lui, dovadă a faptului că în mai puțin de două săptămâni, fostul dascăl împlinește 100 de ani.

De-a lungul anilor, Bunicul a adunat decorații din război, medalii pentru cei 43 de ani de carieră în învăţământ şi diploma de cetăţean de onoare al comunei Bogdand; a trecut prin marea criză din 1929, prin așa zisa reformă agrară din 1947, a participat și la împroprietăriri, însă nu a fost niciodată membru de partid. “Nu e un om al urbei, e mai degrabă un om al satului”, spune fiul său. În calitatea de om simplu, Vasile Ilieș a trecut, odată cu țara, prin toate momentele ei cheie, dar și cele de criză adâncă. Le-a simțit pe propria-i piele, le-a acceptat, și le-a asumat. Situația acctuală i se pare însă cea mai tragică, una al cărei sfârșit nu îl vede într-o lumină optimistă: “Statul are datorii de 90 de miliarde de euro. Nu știu pe ce filieră e datoria asta, cât e pusă în cârca statului și în cea a particularilor. Până la urmă, datoria tot datorie rămâne, indiferent cine a provocat-o. Generația de acum, dar și cea tânără va duce o povară foarte grea până când țara va scăpa de datorii”.

Motivul pentru care s-a ajuns în această situație, crede Vasile Ilieș, are legătură cu faptul că în zilele noastre “totul s-a politizat, iar prin politizare s-au creat o multitudine de posturi inutile, pe salarii exagerate. În loc ca lucrurile să fie mai simple, totul s-a complicat. Dacă nu se schimbă conducerea țării și nu se va încerca a renunța la politizare, totul va merge mai rău”, explică bunicul. 

Soluțiile? Nici multe, nici ușoare...

Peste cinci ani, chiar zece, țara și românii vor arăta la fel, crede bunicul. Datoriile în care statul s-a afundat vor avea repercusiuni pentru mult timp de-acum înainte, iar generațiile viitoare vor plăti prețul greșelilor de acum, mai spune Ilieș. “În ritmul ăsta, țara nu va ieși niciodată din criză. De anul acesta, trebuie să restituie împrumutul către FMI, eșalonat, până în 2023. Boc bate la ușile băncilor să mai împrumute câteva miliarde ca să ne poată plăti pe noi și ca să restituie datoriile. Chiar dacă ieși din recesiune, criza nu trece dacă din PIB nu ajungem, câțiva ani la rând, să avem câștigul care să ne acopere necesitățile administrative ale țării, plus cota de restituire a datoriilor”, mai spune Ilieș.

Bătrânelul face comparație între crizele cu care s-a confruntat țara în ultimul secol și spune că, de departe, cea prin care trecem acum e cea mai dură. Soluțiile pentru ieșirea din această situație nu sunt multe și nici ușoare, crede el. Dar, cu siguranță, reîntoarcerea la dictatura militară nu va ajuta țara cu nimic, așa cum susțin unele voci în ultima vreme. “În perioada aia, ca militar, bună samă ca rezervist, l-am apreciat pe Antonescu și am crezut în ceea ce dânsul urmărea ca, eventual, Basarabia să revină la țară. A fost dictatură militară, n/a fost ușor nici atunci, dar pe vremea lui Antonescu n-a fost furt. România nu se mai poate întoarce la acele vremuri pentru că azi și milităria e politizată. Nu există o personalitate care s-ar putea impune și care să ia în mâini conducerea țării. În plus, conducerea Armatei de acum e toată șubredă. Oprea poate să fie general cu patru stele, dar nu a fost niciodată ofițer de front. Nimeni nu cred că e pregătit pentru un eventual război de apărare al patriei. Generalul ăsta pe care Băsescu l-a tot avansat a fost pregătit să verifice intendența, izmene, cămăși, varză și cai”, râde bătrânelul. 

O palmă de pământ era de ajuns

Ca om simplu, învățător la sat, Ilieș spune că nu a resimțit efectele crizelor așa cum le simte acum populația țării. Pe atunci, o bucată de pământ era de ajuns pentru a duce un trai decent, chiar dacă timp de cinci luni, în 1932, cadrele didactice au muncit la catedră în permanenţă, dar nu au primit niciun leu salariu: “Chiar dacă a fost criză, noi nu am prea știu pentru că politicienii au fost de așa natură să acopere criza, să nu fie cunoscută în detaliu de către popor. Oamenii se gîndeau cum să lucreze mai mult și mai bine, nu ca acuma, cînd fiecare vrea să huzurească într-un birou la stat. Înainte țara asta, cu toate greutățile și războaiele, era mai bine organizată, oamenii gândeau altfel și nu existau ca acuma sute și mii de posturi vacante. Era coadă pentru un loc de muncă, fiecare trăia după cum îl țineau mîinile și mintea. Acuma e invers, ieși din școală și trebuie să te obișnuiești cu ideea că e obligatoriu să și muncești. Mentalitatea asta ne costă pe toți. Acum se vede de departe, mai ales la pensionarii și salariații care nu primesc mai mult de 700 de lei pe lună. Mă tot întreb cum mai reușesc să existe, pentru că eu socotesc că am o pensie destul de bună după ce mi s-au aplicat cele două impozite. Am cam 1.400 de lei, dar cazul meu e un caz unic, că cea mai mare parte o consum pe sănătate. De multe ori mă întreb ce fac acei pensionari care au pensii mici. Cu ce trăiesc? Cu aer? Mie, casa, masa, căldura și lumina mi-s asigurate, nu de pensia mea, ci de copii”. 

Salarii de nababi pentru șefi de agenții

Bătrânul crede că problemele cu care românii se confruntă în fiecare zi nu sunt fără ieşire şi soluţii ar fi, deşi „criza de acum e mai rea decât cea din '30, atunci cel puţin tot pământul arabil s-a lucrat. Acum, cineva trebuie să zică aşa: în ţara asta niciun salariat de stat să nu aibă salariu mai mare decât preşedintele şi premierul. Niciun şef de agenţie să nu aibă salariu mai mare decât un subsecretar de stat. În țara asta sunt 200 de agenții care sunt independente și ai căror conducători au salarii imense. Câtă vreme vor funcționa sistemele de acum, nu vor fi beneficii pentru stat. Ca un profan, stau și mă întreb de foarte multe ori, dacă o agenție al cărei director are salariul mai mare decât al președintelui, agenția aceea e destinată să aducă mai mult venit țării decât țara întreagă? Astea sunt lucruri pe care dacă eu le gândesc, apăi mai sunt și alții care gândesc așa”.

Adina Fartușnic

 

 

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV