Cauta RSS Feed Schimba judetul

EXCLUSIV Topul judecatorilor clujeni

Eveniment 19 Mai 2011 - 13:28 - Vizualizari: 4652
EXCLUSIV Topul judecatorilor clujeni

In sala de judecata, ei sunt cei care dau sentinte si hotarasc soarta inculpatilor. Excluzand evaluarile facute de Consiliul National al Magistraturii, casta magistratilor este una de care putina lume se atinge in Romania.

Avocatii din Baroul Cluj au inversat, insa, situatia, si i-au notat pe fiecare dintre acestia. Criteriile dupa care au fost apreciati judecatorii clujeni au fost profesionalismul, relatia cu avocatii sau cu justitiabilii. Citynews.ro prezinta, in exclusivitate, topul judecatorilor clujeni, intocmit de avocati pe baza unui chestionar. Cei mai votati vor fi premiati, in acest sfarsit de saptamana, la Zilele Baroului Cluj.

Cel mai apreciat judecator de la Curtea de Apel Cluj, sectia Comerciala si Contencios, este Liviu Ungur. Magistratul a obtinut 923 de puncte. In acelasi timp, la polul opus se situeza judecatorul Gabriel Nasui, care a obtinut din partea avocatilor numai 10 puncte, la mica distanta de judecatoarea Danusia Puscas (12 puncte).

Judecatorul Liviu Ungur este, dealtfel, si cel mai apreciat dintre toti judecatorii Curtii de Apel Cluj. Acesta s-a aratat onorat de increderea acordata de avocati. “Daca criteriile sunt riguroase si am ajuns sa fiu calificat, ma onoreaza. Pana la urma, avocatii sunt cei mai aproape de noi, judecatorii. Asta nu inseamna ca este o forma de prietenie”, a declarat Liviu Ungur.

Mai putin apreciat a fost magistratul Sergiu Leon Rus de la Curtea de Apel Cluj, Sectia Comerciala si Contencios. Acesta a fost exclus din magistratura in 2008, pe motiv ca a fost implicat intr-un conflict amoros cu o alta judecatoare, Anca Pop. Cu toate ca Sergiu Leon Rus nu mai imbraca roba de judecator, acesta a fost inclus in top.

La Sectia penala a Curtii de Apel, cele mai “influente” judecatoare in randul avocatilor sunt Delia Purice, care este si presedintele sectiei si colega sa, Adina Lupea. Magistratele l-au intrecut chiar si pe fostul presedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Virgil Andreies.

Delia Purice a obtinut din partea avocatilor 433 de voturi, in timp ce Adina Lupea 363. Cele mai putin appreciate judecatoare la aceasta sectie sunt Monica Ioana Sortan (218 voturi) si Ioana Cristina Morar (244 de voturi).

Presedinta Tribunalului Cluj, Sorina Siserman (foto 1), este si cea mai apreciata  avocata de la Sectia Penala. Siserman a obtinut 668 de puncte, urmata fiind in topul preferintelor de magistratii Ariana Lacramioara Ilies si Marius Lupea. Pe ultimul loc, la sectia Penala a Tribunalului Cluj, se afla detasat Simona Trestian, care a obtinut 136 de voturi din partea avocatilor.Aceasta nu a putut fi contactata, aflandu-se in prezent in concediu de maternitate.

La Sectia Civila a Tribunalului Cluj, magistratii Litus Emese si Dan Ioan Tasca ocupa primele pozitii, in timp ce Florina Sanda Bolchis este cea mai putin apreciata de catre avocati. La Tribunalul Comercial, cele mai putine voturi le-a obtinut Daniela Hamciuc, in timp ce Simona Ivanescu a primit cele mai multe puncte – 960 – urmata indeaproape de Flavius Motu, cu 944 de puncte.

Isacu Veronica, de la Judecatoria Cluj-Napoca, sectia Civila, este cea care a obtinut cel mai mare punctaj dintre toti magistratii clujeni – 1.112 voturi. La Sectia Penala a Judecatoriei Cluj, Ancuta Pura este pe primul loc in top. Desi este apreciata de avocati, judecatoarea Pura este cunoscuta pentru o sentinta contestata de opinia publica, prin care  a fost ingaduitoare cu Gabriel Hilote, “ucigasul cu Porsche”.

Magistratul a dispus ca soferul care a omorat o familie intreaga – fiica, mama si tata – sa stea dupa gratii 3 ani si 8 luni. In realitate, barbatul poate cere dupa zece luni eliberarea conditionata din inchisoare pentru buna purtare. Gabriel Hilote a comis in luna octombrie 2009 cel mai grav accident de circulatie care a avut loc in ultimii ani in Cluj-Napoca. Pe 12 octombrie 2009, dupa ce a baut mai multe pahare de vin, Gabriel Hilote a intrat in depasirea neregulamentara a unei coloane de masini, ciocnindu-se frontal de o alta masina in care se afla familia Dragoste. In urma accidentului, Nicolae Dragoste si fiica acestuia au murit pe loc, in timp ce sotia, Dorina Dragoste, a decedat dupa cateva zile la spital.

Lucian Buta si Aneta Beatrice Birau, doi judecatori des contestati de avocatii clujeni pentru felul autoritar pe care-l impun in sala de judecata, au obtinut 125, respectiv 155 de voturi.

Avocatii apreciaza demersul

Judecatorii au fost evaluati de catre avocati pe baza de chestionare, cu intrebari ce faceau referire la profesionalismul magistratilor si la felul in care acestia se comporta cu justitiabilii. Cei mai multi dintre aparatori apreciaza demersul. In viziunea avocatului Sergiu Bogdan, care este si profesor universitar la Facultatea de Drept, cele mai importante calitati ale unui judecator sunt onestitatea si buna credinta. Acesta recunoaste ca exista situatii in care judecatorul pune piedici in sala de judecata.

“Situatia difera. Judecatorul poate fi si obosit, e importanta experienta acestuia, iar uneori si interesul media pentru un anumit caz”, arata Sergiu Bogdan.

Cine sunt judecatorii premianti la Zilele Baroului Cluj

Zilele Baroului Cluj se desfasoara in 19-20 mai la Cluj-Napoca,. In cadrul evenimentului, cei mai apreciati judecatori vor primi diplome din partea avocatilor. Cititi lista premiantilor mai jos:

Judecatorie Civil – Veronica Isacu
Judecatorie, Penal -  Ancuta Pura
Tribunal, Comercial – Simona Ivanescu
Tribunal, Civil – Litus Emese
Curtea de Apel, Comercial – Liviu Ungur
Curtea de Apel, Civil – Valentin Mitea (foto 2)
Curtea de Apel, Civil – Delia Purice
  
Ioana Oros
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV