Cauta RSS Feed Schimba judetul

Firmele austriece raman in Cluj

Eveniment 06 Mai 2009 - 16:30 - Vizualizari: 1277
Firmele austriece raman in Cluj

Ambasadorul Austriei la Bucuresti, Martin Eichtinger, a vizitat astazi municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia Targului Agraria, iar in cadrul unei intalniri cu primarul Sorin Apostu a asigurat ca firmele austriece nu vor pleca din Cluj, ba chiar mai sunt unele interesate de demararea unor investitii noi.

 

 

"Ambasadorul a mentionat ca investitorii austrieci din Cluj nu vor pleca. Un alt subiect despre care am dicutat este interesul manifestat de investitorii austrieci in domenii precum managementul apei si canalizarii, managementul deseurilor si colectarea acestora de la populatie si utilizarea energiei verzi", a declarat primarul Sorin Apostu. In acest sens, la inceputul saptamanii viitoare, primarul va primi o delegatie formata din reprezentantii ai mai multor firme austriece din domeniul apei si al energiei.

 

 

In anul 2019, presedintia Uniunii Europene va fi detinuta de Austria, impreuna cu Romania si Finlanda, iar un prim pas pentru o colaborare cat mai buna intre aceste state il reprezinta amenajarea unui consulat onorific chiar la Cluj. "Vreau sa spun ca exista deja o colaborare foarte buna intre universitatile clujene si cele din Austria. Intrucat primarul este si profesor in cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara stie foarte bine cat de apropiata este aceasta de Universitatea de Stiinte Agricole din Viena. Ne gandim chiar sa infiintam un consulat onorific al Austriei la Cluj. Bineinteles, trebuie sa am o discutie cu autoritatile austriece si sa stabilim exact cum se va intampla asta", a explicat Martin Eichtinger.

 

 

Austria are standul propriu la targul Agraria, la care vor fi prezente 15 firme din aceasta tara.

 

 

Alexandra Pacurar

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV