Cauta RSS Feed Schimba judetul

Firmele interesate de amenajari la stadion cer clarificari

Eveniment 09 Iunie 2011 - 10:58 - Vizualizari: 764
Firmele interesate de amenajari la stadion cer clarificari

Reprezentantii Consiliului Judetean (CJ) au fost nevoiti sa raspunda la mai multe intrebari legate de experienta ceruta pentru calificare in ceea ce priveste licitatia de 1,1 milioane de euro pentru amenajarile din jurul stadionului.

Firmele care doresc sa depuna o oferta trebuie sa faca dovada executarii de lucrari similare in ultimii cinci ani si a proiectarii de lucrari similare in ultimii trei ani. Astfel, printre contracte trebuie sa se regaseasca constructii de cladiri destinate activitatilor de recreere, sportive, culturale si de cazare.

Intr-o solicitare se cere mentionarea “daca se considera ca experienta similara proiectarea si executia de centre comerciale (mall-uri)”. Raspunsul CJ nu intarzie sa apara. “Da, cu conditia ca in cadrul acestuia sa se fi executat  lucrari de amenajare parcari, amenajare carosabil, realizare zona verde, realizare instalatii de iluminat stradal”, au informat reprezentantii CJ.

Reprezentantii unei alte companii cer modificarea solicitarii privind experienta similara atat pentru proiectare, cat si pentru executie in lucrari similare care au avut ca obiect “Amenajare carosabil, platforme, alei pietonale, parcari auto, realizare taluz, realizare zona verde, alei pietonale si amenajari provizorii”.

Ofertele urmeaza sa se deschida pe 14 iunie, iar castigatorul va avea la dispozitie trei luni pentru a finaliza amenajarile necesare.

Alexandra Groza
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.

Stiri Somes TV