Cauta RSS Feed Schimba judetul

FOTO: Top 10 case de bugetari bistriteni

Eveniment 07 Mai 2010 - 11:01 - Vizualizari: 10887
FOTO: Top 10 case de bugetari bistriteni

Bani albi pentru zile negre. E o vorba ce li se potriveste si unor bugetari de azi, care au castigat bani frumosi in trecut, bani cu care reusesc sa treaca mai usor peste vremurile grele de azi. Reporterii citynews.ro va prezinta astazi un top al celor mai frumoase si valoroase case de bugetari din municipiu, fara a avea insa pretentii de specialisti imobiliari. Mentionam ca unii dintre cei care se regasesc in acest top au avut in trecut si venituri din activitati private, iar altii au si in prezent.

 

1. Ovidiu Cretu

 

Pe strada Mosilor, in spatele fostului abator (azi Mobexpert, Elanko Max), primarul si-a construit in 2005 o vila foarte frumoasa, de 461 de metri patrati. Desi n-a facut-o din salariul de primar si poate nici din cel de senator (2005 - 2008), Ovidiu Cretu a pus, poate, bani deoparte si de pe vremea in care era prefect sau viceprimar. In orice caz, in calitate de primar s-ar putea ocupa mai mult si de zona in care locuieste, de strada pe care nu e niciun centimetru de asfalt, sau de aerul puturos ce vine de la statia de epurare.

 

2. Augustin Zagrean

 

Judecatorul de la Curtea Constitutionala detine o casa de vis, in Parcul Municipal. Imobilul a fost reconditionat de curand insa si-a pastrat aerul boem. Asemanatoare cu un conac boieresc, cu o curte foarte ingrijita, casa are imaginea perfecta a unei vile de lux. Cu siguranta, casa n-a fost cumparata si reamenajata dintr-un salariu de bugetar, fie el si la Curtea Constitutionala, ci mai probabil din veniturile unui avocat de succes din anii trecuti.


3. Liviu Olariu

 

Al doilea politist al judetului se poate lauda cu o vila superba, pe strada Sieului, o alee putin circulata care face legatura intre strazile Alba Iulia si Stefan Octavian Iosif. Chiar daca e deranjat uneori de agitatia produsa la gradinita din fata casei, adjunctul lui Bodescu poate fi mandru de bijuteria lui, pe care o pazeste cu caini de vanatoare in curte. Liviu Olariu conduce intr-un top destul de strans care ar putea fi cel al politistilor bistriteni, unde ar mai putea puncta cu succes multi altii din subordinea lui.


4. Dorel Cosma

 

Seful de la Casa de Cultura si-a tras o casuta frumoasa pe strada 1 Decembrie. Arhitectura modernista a imobilului se evidenteaza printre celelalte case din zona. Gardul care imprejmuieste casuta ar putea completa imaginea deosebita a casei lui Cosma, dar parca panourile de plastic nu se prea potrivesc. In rest, imobilul este construit cu bun-gust si, fiind amplasat in buricul targului, cu siguranta are o valoare de piata ridicata.



5. Ioan Viorel Gazdac

 

Directorul de la Primarie are o casa imensa pe strada Turnului intr-una din zonele selecte ale Bistritei. Pozitia-cheie in administratia locala se face simtita, motiv pentru care strada Turnului este in plin proces de modernizare. Cu siguranta, salariul de bugetar afectat de criza nu i-ar permite lui Gazdac sa construiasca asemenea vila in suprafata de 440 de metri patrati, insa veniturile realizate in trecut la sefia Romtelecom ar putea contribui la justificarea ei. Asa cum s-ar putea intampla si cu cei 4.000 de metri patrati de teren in oras si a inca 4 apartamente, dintre care unul in Austria. Gazdac mai detine terenuri in Tihuta, Colibita si in Bucuresti.

 

6. Ioan Tintean

 

Liberalul locuieste intr-o vila de 600 de metri patrati din cartierul Unirea, cumparata si reamenajata in 1997, cu arhitectura deloc spectaculoasa. Fatada are un aspect invechit si parca ar avea nevoie de o improspatare. La parterul cladirii, Tintean si-a amenajat propriul magazin "cu de toate". In spatele casei, deputatul a amenajat o curte superba, cu gazon bine-intretinut, dupa modelul american.


7. Monica Pop

Arhitectul sef al municipiului si-a desenat in 2006 o casa pe o strada noua, la cateva sute de metri de benzinaria Alex Dora. Dupa cum scrie in declaratia de avere are 202 metri patrati, dar pare mult mai mare. Are o valoare de impozitare de 4 miliarde si jumatate de lei vechi. Desi n-am vrea sa ne purtam ca vulpea care nu ajunge la struguri, ne permitem totusi sa spunem ca ne asteptam la mai mult gust si imaginatie din partea arhitectului numarul 1 al Bistritei.




8. Ioan Botis

Parlamentarul PDL detine o vila imensa, in forma "U" pe doua strazi, Eroilor si Closca. Inventiv, deputatul scoate profit din constructia destul de inestetica dar care se dovedeste profitabila. Din cei peste 1200 de metri patrati a inchiriat peste 800 unor firme private. Lipsa spatiului verde si pozitionarea in imediata apropiere a caii ferate sunt cateva minusuri ale "casutei" in care locuieste Botis.




9. Ioan Oltean

O casa portocalie, bineinteles, situata in cartierul Unirea, in vecinatatea casei lui Tintean. Caramizile de sticla si elementele decorative reprezinta kitsch-ul autentic si ne asteptam la ceva mai spectaculos din partea celui mai influent om din judet. Casuta “mustaciosului” are doar 200 de metri patrati, este cam inghesuita si nu impresioneaza deloc. Asteptam ceva mai mult din partea vicepresedinteului Camerei Deputatilor.




10. Sabin Iliesi


Seful de la Finante, actualmente judecat pentru fapte de coruptie, detine un imobil pe strada 1 Decembrie, cu multe camere inchiriate catre diverse firme private. Construita acum 15 ani, casa lui Iliesi are un design modern, aparte. Pozitionarea destul de buna, in ciuda traficului din zona Spitalului Judetean, creste valoarea imobiliara a acestei cladiri.


Redactia citynews.ro

Taguri: case, top, bugetari
Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.
  • gabone | 08 Dec 2010 | 11:14
    mama voastra de lichele bugetare. aveti si fete potrivite pentru casele alea.:))
  • MATEI LACATUS | 10 May 2010 | 12:00
    VA TORESC SA FOLOSITI ACESTE REALIZARI DIN VIATA DUMNEAVOASTRA CU MULTA SANATATE ,BUCURII ,FERICIRE SA AVETI PARTE DE RAZA SOARELUI SI DE ZIMBETUL DE SATISFACTIE ALATURI DE CEI DRAGI AI FAMILIEI DUMNEAVOASTRA. CRED CA NUMAI INVIDIOSI POT FACE COMENTATI NE AVENITE.
  • CRISTUREAN MARIUS VASILE | 10 May 2010 | 00:06
    ovidiu cretul profita pe bistriteni care sunt saraci sau un pic mai sarac si asa iti face O Cretu Teodor avere frumoasa de pe contetetenii bistriteniilor ROMANII.
  • catre fifi | 07 May 2010 | 16:31
    ca aici scrie de bujetari.. sau nu ai inteles
  • fifi | 07 May 2010 | 15:49
    dar ce ziceti de casa aceea mare de langa strandul Iproeb? este a sefului de la Mebis din cate stiu. dupa parerea mea.. casa aia e cea mai tare din B-ta. faceti o poza cu ea si postati-o ;)
  • prezidentu" | 07 May 2010 | 14:13
    mici jigodii portocalii,da" casa lui liviu rusu, prezidentul nostru macho ?
  • ionica | 07 May 2010 | 13:45
    Primare, jos palaria! Cea mai frumoasa casa!
  • gigi | 07 May 2010 | 12:33
    monica pop e inginer ! a ajuns arhitecta sef printr-o masinarie marca Cretu! 2-3 cursuri de arhitectura , si GATA ARHITECTA SEFA ! Mai o mita de pe la Ungur, de la Alianta, de la unu altu, si gata casa !
  • carliontatu | 07 May 2010 | 11:45
    chiar e cea mai tare a lui. ma surprinde casa arhitectului sef, care e banala, ma asteptam la ceva mai multa imaginatie din partea unui arhitect. daca astea-s sunt gusturile si imaginatia d-nei monica pop, de ce sa ne miram ca arata orasul nostru ca un circ?
  • cretzu | 07 May 2010 | 11:37
    Primaru' nost se vede ca are ochi de injinier. Casa lui e cea mai aratoasa. Multa lumina, caldura, ospitalitate. Pe lateral,la buda putea sa lase totusi geamurile mai mari. Pentru miros ma refer....

Stiri Somes TV