De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
700 de persoane din comunitatea romilor de la Pata Rât şi zona Cantonului, dintre care o treime copii minori, sunt ameninţaţi de frigul extrem din ultimele zile. Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice a depus două sesizări în acest sens la Primărie şi Prefectură.
„Solicităm Primăriei Cluj-Napoca să intervină de urgenţă în zona Pata-Rât şi Cantonului, asigurând adăposturi de urgenţă pentru persoanele care trăiesc în condiţii inadecvate, ce nu asigură securitatea şi confortul termic minim necesar supravieţuirii în condiţii meteorologice extrem de dificile”, se arată în sesizarea trimisă de GLOC.
La periferia Clujului, în zona groapei de gunoi de la Pata Rât şi zona Cantonului locuiesc peste 700 de romi, dintre care aproape o treime sunt minori. O parte din aceştia locuiesc în case improvizate, din carton.
Grupul de Lucru al Organizaţiilor Civice (GLOC) este o organizaţie voluntară fără statut juridic propriu şi ne-afiliat politic, constituit în ianuarie 2011 prin coaliţia mai multor organizaţii civice locale şi naţionale, universitari, artişti, profesori şi cetăţeni clujeni.
Ramona Costea
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.