De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Şoc în celebrul caz Jaful de pe Gutâi. Unul dintre cei doi suspecţi reţinuţi în urmă cu trei ani, Ioan Ursuţ şi-a pus capăt zilelor în această dimineaţă, în Penitenciarul Gherla. Din câte se pare, bărbatul ar fi fost găsit spânzurat la primele ore ale dimineţii, chiar în ziua în care avea un nou termen în procesul privind furtul unui million de euro.
“În dimineaţa zilei de 20.01.2012, persoana privată de libertate I.U. în vârstă de 53 de ani, arestată preventiv pentru tâlhărie, a fost descoperită spânzurată în grupul sanitar al camerei de deţinere. Cu toate eforturile depuse de personalul de specialitate, deţinutul nu a mai putut fi resuscitat. În acest caz a fost demarată o anchetă internă pentru a stabili împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, iar despre decesul persoanei custodiate, conducerea Penitenciarului Gherla a anunţat familia decedatului, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla, Serviciul de Medicină Legală Cluj, Poliţia Municipiului Gherla şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor”, de arată într-un comunicat de presă al Penitenciarului Gherla.
Procesul Jafului de pe Gutâi a suferit până în present peste 20 de amânări, cea mai controversată problemă fiind cea a probelor ADN. Rezultatele de la Institutul Mina Minovici au întârziat să apară, iar când ele au ajuns în cele din urmă la Tribunalul Maramureş, Ursuţ a decis să îşi schimbe avocatul.
Astăzi urma să fie un nou termen în acest proces, judecătoarea fiind extrem de explicită vizavi de desele amânări. Pe 13 ianuarie, la ultima înfăţişare, Ursuţ a fost somat să nu mai tergiverseze cazul şi să se prezinte astăzi cu noul avocat angajat.
Vă reaminim că Jaful de pe Gutâi s-a petrecut în dimineaţa zilei de 15 septembrie 2009, în jurul orei 6:30. Atunci, în Pasul Gutâi, o autospecială de valori a fost oprită de 6 mascaţi. Pretinzând că sunt poliţişti şi că fac un control, suspecţii i-au dezarmat pe agenţii din maşină şi au furat circa 4 milioane de lei noi şi 2.000 euro. Din nefericire, banii nu au fost recuperaţi niciodată.
UPDATE: Membrii familiei lui Ursuţ nu au vrut să facă niciun fel de declaraţii vizavi de sinuciderea lui Ioan Ursuţ. La termenul de astăzi, având în vedere cele întâmplate, instanţa a decis amânarea, astfel că celălalt suspect în acest caz, Massimo Loddo, a rămas în Penitenciarul Gherla.
UPDATE 1: După tragedia din această dimineaţă, de la Penitenciarul Gherla, tribunalul Maramureş a decis să fixeze un nou termen în celebrul caz al Jafului de pe Gutâi. Astfel, în şedinţa de astăzi magistraţii au hotărât ca pe data de 23 ianuarie să fie verificată legalitatea măsurii de arest preventiv pentru celălalt suspect, Massimo Loddo. Membrii familiei lui Ioan Ursuţ, prezenţi la tribunal, au fost curioşi să afle ce se va întâmpla cu procesul, acum că principalul suspect şi-a pus capăt zilelor şi au mărturisit că ar dori ca numele lui să fie reabilitat. Verişorul lui Ioan Ursuţ a declarat că a vorbit cu acesta miercuri şi că nimic nu părea să anunţe gestul disperat din această dimineaţă. El este cu atât mai suprins, cu cât spune că Ursuţ era un obişnuit al penitenciarelor, el petrecând mai mulţi ani după gratii, în închisorile din Europa.
Tania Purcaru şi Dragoş Hojda
Foto © arhivă
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.