De ce sa ma abonez?
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.
Zeci de dosare privind declararea ilegala a diminuarilor bugetare cu 25% se afla pe rolul Tribunalului Cluj. Printre reclamanti se afla atat judecatori, cat si angajati ai unor institutii de stat. Nicio cauza nu a fost, insa, solutionata la instanta clujeana.
Intr-unul dintre exemple, 29 de persoane au dat in judecata Directia pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADR) Cluj, pentru recuperarea taierilor salariale cu 25% aplicate incepand cu luna iulie. Intre timp, majoritatea reclamantilor au fost disponibilizati din cadrul DADR Cluj, nu inainte insa ca fostii angajati sa intenteze proces Directiei.
Felicia Aschilean este una dintre angajatele date afara, incepand cu 1 octombrie, din cadrul DADR Cluj. Aceasta a fost angajata pe post de referent relatii cu publicul, dar si-a pierdut locul de munca, odata cu 60% din personal. “Ne-am gandit ca daca tot suntem disponibilizati sa recuperam cel putin cele 25% pe cele trei luni, adica sa primim retroactiv salariul integral. Este dreptul nostru, am vazut ca alte instante din tara au dat castig de cauza reclamantilor”, a declarat Felicia Aschilean.
Dosarul se afla pe rolul Tribunalului Cluj, sectia Contencios Administrativ, iar urmatorul termen de judecata a fost stabilit pentru 18 martie 2011.
Printre primii care au incercat sa obtina drepturile banesti in urma taierii bugetare cu 25% au fost, insa, magistratii. Un grup de 14 judecatori ai Tribunalului Cluj au cerut in instanta declararea ilegala a diminuarilor bugetare cu 25%. Printre ei se afla si presedinta Tribunalului Cluj, Sorina Siserman. “Am dat Ministerul Justitiei in judecata deoarece, ca orice bugetar, salariul este stabilit de lege, si este un bun, asa cum am aratat si in actiunea de la dosar”, a aratat judecatoarea Camelia Balint.
Cauza este, deocamdata, suspendata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), pana pe data de 3 martie 2011. “Ministerul Justitiei a cerut stramutarea cauzei la o alta instanta, iar ICCJ, ce are competenta pentru solutionarea cererii, a suspendat dosarul”, a declarat judecatorul Petru Urus, purtator de cuvant al Tribunalului Cluj.
Precedent la alte instante
Actiunea bugetarilor de recuperare a taierilor salariale cu 25% a avut succes, pana acum, la alte instante din tara. Spre exemplu, Tribunalul Valcea a decis ca diminuarea salariala a veniturilor bugetarilor din primaria unei comune valcene nu este legala si a obligat institutia sa plateasca angajatilor cei 25%. Joia trecuta, Tribunalul Calarasi a decis intr-o cauza asemanatoare celei in care s-au pronuntat magistratii valceni, reclamant fiind in acest caz Sindicatul Liber din Invatamantul Calarasi.
Ioana Oros
Foto: citynews.ro
Pentru a primi prompt in fiecare dimineata cele mai importante stiri din orasul meu.