Cauta RSS Feed Schimba judetul

Justitie la sange: condamnata pentru ca si-a amenajat o baie

Eveniment 11 Aprilie 2011 - 09:31 - Vizualizari: 3046
Justitie la sange: condamnata pentru ca si-a amenajat o baie

Clujeanca Irina Rogozan a fost condamnata la doua luni de inchisoare pentru ca a vrut sa-si amenajeze o baie. La cateva zile dupa sentinta, femeia, care a fost acuzata de tulburare de posesie, a decedat. Mostenitorii acesteia spun ca vor ajunge pana la Strasbourg pentru a dovedi ca magistratul a judecat stramb.

Judecatorul Lucian Buta, care a dat sentita in cazul Irinei Rogozan, s-a dovedit a fi mult mai indulgent in cazul fostului prefect Calin Platon, pe care l-a „scapat“ de inchisoare dupa ce a omorat pe trecerea de pietoni un bebelus de cateva luni si a ranit-o grav pe mama acestuia.

Clujeanca Irina Rogozan a decedat la sfarsitul anului trecut, la cateva zile dupa ce a aflat ca a fost condamnata la inchisoare. „La inchisoare este baie?”, a intrebat femeia, condamnata exact pentru acelasi lucru. Femeia locuia intr-o camera la parterul unei case istorice din centrul Clujului, de pe strada Daicoviciu. Nu a avut niciodata baie, doar un spatiu foarte mic, improvizat. In secolul vitezei, varstnica de 52 de ani suferea de numeroase boli, dar se spala in lighian.

Familia Pandrea, care o ingrijea pe aceasta, s-a oferit sa o ajute sa isi amenajeze o baie. A apucat sa faca o singura baie in noua cada, deoarece femeia a decedat la scurt timp dupa ce s-au finalizat lucrarile. Ultimele luni din viata si le-a petrecut dand declaratii si raspunzand la acuzatiile ce i se aduceau de catre vecina ei, care sustine ca spatiul in care batrana si-a amenajat baia ii apartine.

Eroare pornita de la procurori

In 27 aprilie 2010, procurorii au trimis-o in judecata pe Irina Rogozan pentru infractiunea de tulburare de posesie. Probele de la dosar au constat in reclamatia vecinei, Estera Feurdean, copie extras CF si contracte de vanzare-cumparare. Judecatorul de caz, Lucian Buta, s-a pronuntat la primul termen de judecata, condamnand-o pe Irina Rogozan la 2 luni de inchisoare cu suspendare. Familia Pandrea sustine ca judecatorul s-a antepronuntat, si a considerat-o pe Irina Rogozan de rea-credinta. Femeia a sustinut, insa, in fata instantei ca spatiul in care si-a amenajat baia ii apartine, si figureaza in contractul de vanzare-cumparare. 

De cealalta parte, vecina Estera Feurdean a sustinut de la bun inceput ca este vorba de doua spatii, a cate 1,20 de metri, iar Irina Rogozan ar fi intrat abuziv in spatiul ce-i apartine. Inculpata a cerut o expertiza la fata locului, pentu a dovedi eroarea procurorilor care au intocmit rechizitoriul, insa magistratul a respins cererea. „In rechizitoriu se vorbeste de doua spatii de cate 1,20 metri. In realitate e vorba de un singur spatiu, ce apartine decedatei, care a fost ocupat abuziv cu ani in urma de vecina acesteia”, explica Claudia Pandrea, mostenitoarea de drept a casei.

„Femeia a avut autorizatie de construire, dar vecina o haituia de mult timp. A reclamat-o la Politie de nenumarate ori”, spune Claudia Pandrea. Mostenitorii femeii au facut apel la Tribunalul Cluj.

Avocata decedatei, Maria Nistor, este de parere ca aces caz este unul foarte clar, insa judecatorul nu a acceptat inscrisurile depuse de invinuita, cercetarea la fata locului si proba cu martori, solicitate de aparator.  „Am incercat sa ii explic, sa vina la fata locului. Era  vorba de o singura incapere, si nu doua, cum sustine reclamanta. Eu am toata convingerea ca in apel se vor lamuri lucrurile”, a precizat avocata.

Judecatorul Lucian Buta nu a putut fi contactat, iar purtatorul de cuvant al Judecatoriei Cluj, Marian Lucian, a subliniat ca „orice hotarare judecatoreasca are cale de atac. Pe marginea hotararii judecatorului nu se face niciun comentariu”, a declarat magistratul.

Judecatorul Buta, spaima avocatilor

Lucian Buta este unul dintre putinii judecatori clujeni care se pronunta de la primul termen. Este cunoscut ca „un pumn de fier” in sala de judecata, nu accepta indisciplina celor prezenti, fie ei avocati, inculpati sau simpli martori, si adeseori aplica amenzi pentru galagia din sala. „Eu am o parere buna despre el. Faptul ca da solutii rapide e un lucru foarte bun. Este perceput, intr-adevar, ca o persoana care aplica foarte strict codul de procedura penala. Nu cred ca exagereaza, un judecator trebuie sa impuna reguli. In ceea ce priveste sentintele date, insa, nu ma pot pronunta. Persoanele nemultumite pot face recurs”, este parerea unui coleg de-al judecatorului.

Pe de alta parte avocatii sunt contrariati de comportamentul judecatorului. „Se antepronunta in multe cazuri, pe un coleg avocat de-al meu l-a scos afara si l-a amendat. Fiecare incearca sa intre ii voie, sa nu se razvrateasca foarte tare”, spune un avocat, ce a dorit sa ramana anonim.

Pedeapsa similara pentru ucidere din culpa si conducere in stare de ebrietate

Acelasi magistrat a judecat si procesul in care fostul prefect Calin Platon a fost trimis in judecata pentru ucidere din culpa. Lucian Buta l-a condamnat pe fostul prefect la un an si 11 luni de inchisoare cu suspendare. O pedeapsa similara a primit, in aprilie 2010, si Florin Chilian, de la acelasi judecator. In cazul cantaretului insa, nu era vorba nici pe departe de ucidere din culpa, ci conducere in stare de ebrietate.

In 2009, magistratul Buta si-a declinat competenta de a judeca un dosar de coruptie care-l avea ca personaj principal pe Marian Oprisan, presedintele Consiliului Judetean Vrancea. Politicianul era acuzat ca a deturnat doua milarde de dolari, alaturi de alti functionari publici. Buta a afirmat la momentul respectiv ca Judecatoria Cluj nu are competenta teritoriala de a judeca acest dosar si a declinat dosarul in favoarea Judecatoriei din Focsani.

Ioana Oros
Foto: citynews.ro

Responsabilitatea pentru continutul comentariilor nu apartine redactiei citynews.ro, ci utilizatorilor care le posteaza.