Laviniu Lazăr „vinde” Clujul în HD

Tânărul care a făcut una dintre cele mai bine spuse poveşti despre naşterea berăriei Ursus a cucerit definitiv inima clujenilor într-un minut şi 27 de secunde.

Prin povestea pe care a spus-o despre oraşul său folosindu-se doar de imagini şi de o coloană sonoră bine aleasă, Laviniu a produs cea mai profesionistă prezentare video a oraşului Cluj-Napoca. Deşi nu este un clip de promovare turistică a oraşului, asdresându-se în special investitorilor, filmul – care în versiunea finală, ce va fi prezentată la sfârşitul lunii, va avea cinci minute – a reuşit să surprindă strălucirea unui oraş occidental, dar şi căldura vechiului Cluj.

Clipul poate fi văzut pe portalul pentru care a fost creat: clujbusiness.ro. În interviul pe care l-a acordat Mesagerului de Cluj, Laviniu vorbeşte despre proiectul lui de suflet, dar şi despre evoluţia şi năzuinţele sale.

Reporter: Ce aşteptări ai de la filmul „Cluj-Napoca-Inima Transilvaniei”, ca producător?

Laviniu Lazăr: Îmi doresc să înceapă o nouă etapă în promovarea Clujului. Nu mă aşteptam ca popularizarea să fie aşa mare şi mă bucur că s-a întâmplat asta. Filmul a fost văzut în 83 de ţări şi afişat pe 72 de site-uri, în doar două zile. Dacă oamenii nu ar fi simţit că se identifică prin imaginile din film, toată publicitatea asta gratuită nu s-ar fi întâmplat.

Care a fost ideea de la care ai pornit?

În primul rând am încercat să sugerăm dinamism, energie. Sentimentul l-am lăsat la a doua logică. Am vrut să transmit că da, există tradiţie dar şi ceva pe care se sprijină toată modernitatea. Ideea a fost să nu ne axăm pe diferite locuri istorice, deşi acestea înseamnă mult pentru clujeni, ci să folosim metafore sau tehnici de a induce stări cuiva care este neutru. 

Înseamnă filmul despre Cluj mai mult pentru tine decât o altă producţie?

Motivele pentru care am produs filmul despre Cluj şi cel de prezentare a transformării fostei fabrici Ursus într-o mică berărie se leagă de faptul că sunt clujean. Îmi place oraşul şi nu din lipsă de opţiuni – aş putea să locuiesc oriunde altundeva. Ca idee, filmul pentru Ursus era un „corporate video” care să prezinte o investiţie şi a ajuns să fie o poveste care să stârnească reacţii emoţionale pe Internet. Pentru mine a fost un moment istoric că a plecat Ursus şi am vrut să surprind asta. Ce au făcut oamenii implicaţi în acest proiect este practic ceea ce va rămâne din Ursus peste 15 ani. Pentru copiii care sunt astăzi mici, Ursus va reprezenta berăria şi era important să se păstreze moştenirea.

Din ce loc ai cele mai frumoase amintiri?

Nu există un singur loc. Din Cluj am o grămadă de amintiri plăcute. Noua Zeelandă a fost pentru mine un şoc cultural. America a fost următoarea. Când eram în facultate şi mă uitam la fotografii din Bahamas şi vedeam umbra vasului pe fundul apei care-i la zece metri, mă întrebam dacă voi ajunge vreodată acolo. Eram fascinat de orice vedeam la televizor. Şi, cumva, s-a întâmplat să văd şi Caraibe şi Hawaii, Alaska, America Centrală, Canalul Panama şi altele. În general amintirile plăcute sunt legate de oameni. Oameni interesanţi de la care am învăţat ceva am întâlnit peste tot. Pentru mine locurile înseamnă oameni.

A fost o perioadă esenţială experienţa din SUA pentru formarea ta?

Am lucrat la o firmă în SUA din 2002 până prin 2009. A fost o perioadă esenţială pentru dezvoltarea mea pe plan uman. Formarea mi-am făcut-o aici, dar încrederea în forţele proprii şi confirmarea valorii au venit acolo. Pentru că am realizat, când un coleg de-al meu a ajuns să lucreze la filme cu buget uriaş, ca „Transformers”, că de fapt cei care apar la televizor nu-s supra-oameni şi aşa am început să câştig încredere în mine. Premiile au contribuit şi ele la asta. 

Cine este primul spectator al producţiilor tale?

Cred că primii 100 de spectatori sunt eu. Încă nu am reuşit să îmi dau seama dacă ţine de vanitate sau de perfecţionism. Apoi începe turul, cu colegii, Internetul... De fapt, cel mai fidel prim spectator al meu este Electra Ghiza, producătoare la ProTV Braşov. Ei îi arăt de obicei primele producţii. Deja e fan, nu e critic. Cel mai mare critic al meu sunt eu.

Este creativitatea atuul la care apelezi cel mai des?

Cei din jur mă consideră o persoană creativă. Din interior nu se vede deloc aşa. Pentru mine orice lucru pe care îl fac e o luptă. Nu pornesc neapărat de la ideea de a face ceva diferit, dar nici nu vreau să fac ceva ce a făcut deja cineva. Din aceste idei, din lupta asta, ies nişte producţii pe care lumea le consideră creative.

Care e cea mai mare satisfacţie după încheierea unui proiect?

Să văd reacţiile celor din jur, să văd că apreciază ceea ce am făcut. Am avut norocul să nu fiu nevoit să fac ceva doar pentru bani. 

Care a fost cea mai mare provocare pentru tine?

Eu nu percep ceea ce fac ca fiind muncă. Faptul că mi-au îngheţat mâinile când am tras timelapse-urile acelea pentru „Cluj-Napoca, Inima Transilvaniei”, nu a fost un moment dificil pentru mine, ci eram motivat de cu totul altceva. Că îţi tremură camera când vrei să tragi cadre din elicopter, e un „challenge”. Cel mai mare „challenge” pentru mine a fost să îi fac pe cei din jur să aibă încredere în viziunea mea. Ursus e un exemplu foarte bun. Mi-a fost extraordinar de greu să îi fac să înţeleagă ce vreau să fac din acel „corporate video”. 

Ai realizat tot ce ţi-ai propus până acum?

Nu. De când eram mic visam să fac un documentar despre zăpadă din care am în cap, până acum, un singur cadru. La un moment dat îl voi face. Deocamdată suntem în direcţia potrivită. Noi, mai mult sau mai puţin, suntem aceiaşi oameni care eram şi acum câţiva ani, dar acum începem să fim în locul care trebuie. Chiar dacă pare trivial exemplul, în filmul „Blonda de la Drept” se spune că succesul în viaţă e atunci când „Preparation meets oportunity”. Noi suntem pregătiţi, acum au început să apară şi oportunităţile.

Te vezi şi în ipostaza de a-i învăţa pe alţii?

Am fost în această ipostază. Am predat partea de laboratoare la disciplina de televiziune din cadrul Universităţii Tehnice. Mi-a plăcut şi îmi place foarte mult. Prima mea intenţie era să fiu profesor şi mi-aş dori foarte mult şi astăzi. Din păcate nu am găsit nişa sau oportunitatea care să satisfacă toate aspectele.

Pe scurt, despre Laviniu

Se ocupă de producţia video de cel puţin 14 ani. A terminat Facultatea de Fizică Tehnologică, a lucrat la început la mai multe televiziuni şi a continuat cu un master la Facultatea de Teatru şi Film din cadrul UBB. A plecat în Noua Zeelandă “ca să filmeze” pe muntele Cook şi în 2002 a ajuns în America. Acolo a lucrat tot în domeniul producţiei video, iar pentru DVD-ul de prezentare al navei de croazieră Carnival Freedom a câştigat un Bronze Telly Award, în 2008, o competiţie la nivel internaţional adresată producătorilor video independenţi. La Webstock 2010 a câştigat primul loc pentru Cook n’Rolla la categoria publishing. A lucrat atât pentru clienţi mari, cât şi pentru persoane private.